Gabi

Articole postate de Gabi

  • Archibald MacLeish – Ars Poetica... 239

      A poem should be palpable and muteAs a globed fruitDumbAs old medallions to the thumbSilent as the sleeve-worn stoneOf casement ledges where the moss has grown -A poem should be wordlessAs the flight of birdsA poem should be motionless in timeAs the moon climbsLeaving, as the moon releasesTwig by twig the night-entangled trees,Leaving, as the moon behind the winter leaves,Memory by memory the mind -A poem should be motionless in timeAs the moon climbsA poem should be equal to:Not trueFor all the history of griefAn empty doorway and a maple leafFor loveThe leaning grasses and two lights above the sea -A poem should not meanBut be    

    Citește mai departe

  • William Blake (1757-1827) - Lesne e... 228

        Lesne e să triumfezi în soarele verii, să cânți în timpul secerii pe carul cu snopi. Lesne e sfatul răbdării să dai unor umeri mâhniți, să mângâi pe pragul tău călătorul fără de patrie. Când untdelemnul și vinul cântă-n preajma porții, și roduri și floare copiii noștri ne-aduc, lesne-i atunci să n-auzi scâncetul câinilor, flămânda  strigare a corbului, suspinele boului în casa tăierii. Uitați sunt atunc

    Citește mai departe

  • Li Tai-Pe (701-762)- Slovele eterne... 234

      În vreme ce tăcut eu versuri scriu, privesc de la fereastră, cum tulpinele de bambus se leagănă în vânt.   Asemeni unei ape tulburate ele sunt și zvonul foilor se-aude ca un zgomot de cascadă.   Arunc aceste slove pe hârtie. ca flori de prun ele apar căzute, răvășite în zăpadă.  

    Citește mai departe

  • Mircea Ivănescu - chiar adevărat?... 242

        fiecare moment care ar putea fi începutul unui miracol,adică? întâlnindu-i deodată privirile,ridicându-ți mâna spre ochii ei, acolo unde îi dau ocolorbitelor riduri mărunte, și lemângâi încet – nici nu se șterg – dar nu asta contează.să-i simți deodată viața care pulseazăca în închipuirile tale, din totdeauna, în venele micipe obraz – și ce-ți spune ea, nicisă n-asculți, doar un gest de lumină.clipa să ardă scurt pe fruntea ei, și atuncisă-i urmărești pe față cum lunecă adâncistrăveziile însemne ale timpului care să vinăsă dea încheiere înțeleaptă privirilor ei ridicatespre tine – deodată adevărate.

    Citește mai departe

  • Mircea Ivănescu - Despre moarte ca revedere... 239

        1.sigur că nu este adevărat. murindnu revezi pe nimeni – moartea este un val lungcare te poartă cu ochii închişi – şi te leagănă – şi la început e un somn, şi pe urmă o uitare –şi pe urmă timpul îşi pierde orice înţeles,este numai o linişte care se întoarce asupra ei înseşicu un singur ecou – şi acela e-un nimb,ca flacăra lumânării – şi pe urmă luminaîşi pierde orice înţeles – şi pe urmă tăcereaîşi lasă deoparte înţelesul – şi suspendatîn ceva care nu mai are vreun înţeles – şi nimic pe urmă, nicidescărnarea de înţelesuri, plutirea în nimic,cu scheletul nefiinţei, gură în gură,nu mai există. pe urmă nu mai este nici un pe urmădar nici vreun acum, şi nu mai este nici moarte.2.dar moartea este o revedere totuşi – însă de parteaaceasta a ei, cel care rămâne îşi deschide ochii deodată – (şi ceea ce vede atuncidacă are să uite

    Citește mai departe

  • Dimos Rendis –Ravanis- Fiori... 246

        Cu câtă uşurinţă schimbăm zeii!... Ce mânioşi strivim sub talpă icoane vechi!... Dărâmăm, înălţăm coloane şi temple Vopsim şi răzuim mari bolţi cereşti… E bine, sau e rău? Nici nu mai ştiu… Aşa poate că suntem mult mai liberi, mai neînduplecaţi… (Cum poţi fi liber şi atât de dur?)   Eu sunt cam slab de înger şi ori

    Citește mai departe

  • Eusebiu Camilar - Rămâi să mai ciocnim o cupă 247

        Cu vin albastru de la hanul din valea umbrelor fugare...Rămâi să mai ciocnim o cupă la hanul vechi de pe coclaur,Căci pentru vin şi pentru tine mai am în sân trei pumni de aur.Rămâi să ne-omorâm tristeţea şi setea fără alinare Ştii tu, frumoaso, că ulciorul din care beai înfriguratăL-a făurit din ţărnă sfântă, din ţărna unui trup de fată,L-a făurit cândva olarul cel inspirat de duhul răuDin ţărna unui trup de fată frumos şi cald ca trupul tău... Ca mâne-om putrezi-n morminte uitaţi, nepomeniţi de nime...Ca mâne vor veni olarii să fure lut din ţintirime;Şi trupul Tău, care mi-i astăzi cel mai dorit dintre limanuriVa fi un biet ulcior din care vor bea drumeţii pe la hanuri...

    Citește mai departe

  • Petru Creţia -Tu dulce-neagră... 240

      Petru Creţia -Tu dulce-neagră   Tu dulce-neagră, furios amară Esenţă Care bântui arborii şi gândul, Făcând şi desfăcând gânduri şi lumi, Iluminând pe dinlăuntru pătimirea Şi sfâşiind fragila rezistenţă A clipelor chemate să se ducă Şi să urce În alt timp. Ţie, trecere şi stavilă, ar trebui să-ţi dăm

    Citește mai departe

  • T.S. Eliot - Miercurea cenuşii... 280

      Pentru că nu mai am speranţa de-a mă-ntoarcePentru că nu mai amPentru că nu mai am speranţa de-a-ntoarce din loc paginaTânjirii după darul unuia sau după ţelul altuia, nemaitinzând – de ce-aş mai tinde? – să lupt pentru acestea toate.  (Vai, la ce bun vulturul bătrân şi-ar mai întindeAripile lui?) Iar eu aş mai jeli paraginaVreunei domnii?Pentru că nu mai am speranţă pentru că nu mai vrea s-adasteNu mai speră inima mea să mai cunoască infirma glorie-a clipei fastePentru că nu mai credPentru că ştiu că-mi va rămâne-o tainăClipa aceea de adevărată putere efemerăPentru că nu mai pot să beau acolo undeÎn floare-s pomii şi, curată, fântâna-şi dăruie strălimpezile unde pentru că nimicul iarăşi se aratăPentru că ştiu că timpu-i întotdeauna timp

    Citește mai departe

  • Paul Verlaine – Visul meu obişnuit... 240

        Un vis adînc şi straniu adeseori revine:E o necunoscută, i-s drag, mi-e dragă toată,Şi nu-i de tot aceeaşi de fiecare dată,Şi nu-i de tot nici alta, şi mă-nţelege bine. Căci ea mă înţelege şi străveziu: în fineMi-e sufletul enigmă de ea doar dezlegatăŞi fruntea mea înaltă şi-adesea brobonatăDoar ea mi-o răcoreşte, cînd plange lîngă mine. Nu ştiu, e oare brună, bălaie sau roşcată?Şi numele-i ? Sonor e şi dulce totodată,Cum poartă-ndrăgostiţii cei surghiuniţi de Lume. Privirea-i, o privire de statuie îmi pare,Şi-n glasu-i grav şi calm e-o inflexiune-anumeA vocilor iubite, tăcute-n depărtare. (trad.

    Citește mai departe

  • Saint John Perse - Imagini pentru Crusoe... 240

        Clopotele Bătrân cu mâinile goale, reîntors printre oameni, Crusoe!  plângeai, presupun, când din turlele Mănăstirii, ca un flux, răbufnea suspin de clopote pe Oraş... O, Prădatule! Plângeai dus cu gândul la brizanţi sub lună; la şuierări de ţărmuri mai depărtate; la muzici ciudate ce se nasc şi se sting sub aripa strânsă a nopţii, asemeni cercurilor legate care sunt undele unui ghioc, cu prelungiri de vuiri sub mare...  

    Citește mai departe

  • Lev Șestov - Despre suflet... 247

        Foarte răspândita expresie "a privi în sufletul altuia", care la prima vedere, datorită obişnuinţei, ne pare foarte uşor de înţeles, dacă o privim mai îndeaproape, se dovedeşte atât de ininteligibilă, încât apare întrebarea: va fi având ea oare vreun sens? Ia încercaţi să vă aplecaţi mintal asupra unui suflet străin-nu veţi vedea nimic altceva în afara unui gol, a unei bezne uriaşe, negre, care numai vă va ameţi. Aşa că, la drept vorbind, expresia "a privi în sufletul altuia" nu este decât o metaforă nereuşită. Nu putem decât să tragem nişte concluzii asupra trăirilor interioare pe baza celor exterioare. Lacrima o considerăm semnul suferinţelor, paloarea ne trimite cu gândul la frică, zâmbetul la bucurie etc. Dar oare asta înseamnă a privi în sufletul altuia? Aceasta nu înseamnă decât că facem loc în mintea noastră 

    Citește mai departe

  • Zamfir Bălan - O relaţie puţin cunoscută... 240

      Henriette-Yvonne Stahl - Panait Istrati              Despre corespondenţa dintre Henriette Yvonne Stahl şi Panait Istrati se ştiu puţine lucruri. În nota biografică, alcătuită de Mihaela Cristea la ediţia din 1988 a romanului Între zi şi noapte, se poate citi, în dreptul anului 1930: "din mulţimea personalităţilor de cultură, care îi frecventau casa, leagă o aleasă prietenie cu Panait Istrati. Menţionăm că, din păcate, corespondenţa lor a fost distrusă în timpului războiului din 1944".             Nu poate fi vorba de "corespondenţa lor", ci numai de scrisorile primite de H. Y. Stahl. În fondul Casei memoriale "Panait Istrati" din Brăila, se află şase scrisori trimise de H. Y. Stahl lui Panait Istrati, între 25 februarie şi 18 aprilie 1931. Cinci d

    Citește mai departe

  • Edith Södergran-Dragoste... 247

        Sufletul meu era o rochie albastru-deschis de culoarea cerului;am lasat-o pe-o stînca, pe țărm,și-am venit la tine goală ca o femeie.Și ca o femeie m-am așezat la masa ta,am băut vin cu tine și-am sorbit din parfumul de roze.M-ai găsit frumoasă, mi-ai spus că m-asemuiamunei ființe văzute în vis,am uitat totul, am uitat copilăria, căminul,nu-ți știam decît mîngîierile ce mă țineau prizonieră.Și tu ai luat surîzînd o oglindă și m-ai rugat:privește-te-n ea!Am văzut că umerii mei erau facuți din pulbereși cădeau în pulbere,am văzut că frumusețea mi-era bolnavă și nu voiadecît să dispară,O, strînge-mă tare în brațe, atît de tare încît sănu-mi mai trebuie nimic altceva.  

    Citește mai departe

  • Alexandu Paleologu - Despre prietenie... 259

         Probabil că marile prietenii, cum a fost cea dintre Caius Laelius şi Scipio Aemilianus, al cărei elogiu îl face Cicero în De amicitia, erau şi atunci destul de rare, poate tot atât de rare ca în zilele noastre şi ca întotdeauna. Vestitele şi exemplarele cupluri de prieteni ca Damon şi Pithias sau Harmodius şi Aristogiton, care au existat istoriceşte, pentru a nu mai pomeni pe cele legendare ca Ahile şi Patrocle sau Oreste şi Pilade, erau, ca şi cel care i-a inspirat lui Cicero cunoscutul dialog, cazuri cu totul excepţionale: au şi fost reţinute ca atare în amintirea omenirii. Fireşte că asemenea prietenii s-au legat şi se pot lega şi între oamenii obscuri, dar experienţa şi judecata ne spun cã numãrul lor nu poate fi decât o minoritate. Marea prietenie e fără îndoială tot aşa de puţin obişnuită ca mare

    Citește mai departe

Articole recente

© Toate drepturile rezervate Ziarul toateBlogurile