Ca un tainic şipot Al meu sânge murmură, Mereu despre tine, mereu despre mine. Sub luna îmbătată Visele mele goale, visele mele dibuitoare, Lunatici copii, Lin peste spini tenebroşi - dansează. O, buzele tale-nsorite!.. Aroma buzelor tale ce te scoate din minţi...
Citește mai departe
Cu omul din spatele meuducem împreună o uşă – lemnul din care-iînchipuită brutal e ud şi greu de zgâriat.Ca şi cum toate bătăliile absurde ale lumiicu cai, săgeţi şi coifuri ar fi avut nemijlocitloc pe întinsurile ei.Câmpia mucedă ne hărţuie din urmă.Suntem în zori şi coborâm o pantă.Azi-noapte a plouat şi lunecăpământul sub călcâie.Cămăşile albe umflate de vânt - parcă ducem un mort printre valuride grâu nemişcat. Omul ar trebuisă fie în faţă. E mai înalt şipanta coborând-o toată greutateaa năvălit pe mine şi mi se umflăvenele la gât şi-aş vrea grozavsă trag o înjurătura. Cine eşti, omule?Când alunec eu, omul din spaterâde cu gura lui de roată dărâmată.Când lunecă el, eu aproape mă prăbuşescde n-ar fi uşa, gunoi de lemn, un fel de echilibru.Mergem încet spre cine
Citește mai departe
Am uitat în ce împrejurări am văzut prima oară această moară de vânt. Ţin minte doar că aripile aproape putrede, bălăbănindu-se în aer, mi s-au părut atunci produsul ironic al unuia dintre detractorii lui Don Quijote. Încă nu aflasem câte primejdii ascunde o lume fără întrebări. În vremea aceea am râs şi eu de un bărbat cam ciudat care umbla prin păduri pândind flăcările ce dansează pe comori. Într-o zi, pe baza spuselor lui, a fost dezgropat din pământ un vas de lut plin cu monede de aur. N-a mai râs nimeni şi unii au început să-l urmărească pe ascuns, convinşi că şi vasul acela îl descoperise din greşeală. Un copil îi mutase semnul pe care el lăsase ca să recunoască locul. Lumea a început să râdă din nou, fără să-şi pună problema că, fără credinţa acelui om ciudat, n-ar fi existat nici greşeala norocoasă.
Citește mai departe
Adesea uimit te priveam, stam la fereastra ieri începută,stam şi uimit te priveam. Încă mi-era oraşul cel nourefuzat, şi, neînduplecată, priveliştease-ntuneca de parcă nu aş fi fost. Nici cele mai apropiatelucruri nu se-osteneau să se facă-nţelese. La felinar,stradela o lua în sus. Vedeam că mi-e străină.Peste drum, o odaie, palpabilă, clară-n lumina lămpii –începeam să particip; simţiră, lăsară obloanele.Stam. Apoi plânse-un copil. Ştiam ce-s în staremamele-n casele acelea,-mprejur. Şi ştiamşi nemângâiatul temei al oricărui plâns. Sau o voce cânta şi răzbătea ceva mai departede aşteptare, sau, jos, tuşea un bătrân,mustrător, ca şi cum trupu-i avea dreptatecontra acestei lumi mai blajine. Apoi o oră bătu –dar eu numărai prea târziu, şi căzu pe alături.Ca un băiat, străin, care-n sfârşit e primitîn joc dar nu prinde mingea, nu ştienici unul
Citește mai departe
Lui C. Brâncuși Duhul e-n minți- și pe pământ umbră. Ochii noștri trag stelele în gări. Miresmele au culcat zgomotele, cu adieri ne pipăie câmpia,- mătasea mării pașilor se dăruie,- vântuie vremea prin ramuri greu încărcate, veștile, simte-le, coapte, cad pretutindeni în noapte. Sorii mâinilor cerului i-am întins. Pe mormintele nedeschise împinși ne purtăm fântânile în sânge. Să înălțăm vrem iar turnul lui Babel,
Citește mai departe
Acum vreau să cîntimnuri pentru pămînt,păduri și izvoare;străvechea ta laudă, soare,îmi arde buzele. Toateplantele răspîndesc visuri ciudate.Răcoarea nopții, stelele nestinse,Într-un cuvînt le-aș voi cuprinse.Dar mai bine s-ascult.Oare n-am fost și eu un arbore mai demult?Și astăzi nu-s tot materie?Forme pieritoare, vise puzderie,de unde veniți?Laudă, oricum, laudă ție,natură și forță vie,mamă care ne legeni pe jumătate-adormiți. Tu care-ai născocit soarele,umbra și apeleși numai o dată mășcînd pleoapele -stelele, strălucitoarele !Ai creat spațiul,ființele chinuite de nesațiulvieții,mările licărind îndărătul cețiicelei dintîi ;amiaza de focși-nfloritele pămîntului văi.Apoi, după la
Citește mai departe
Două drumuri plecau într-o pădure galbenă; trist că nu pot să le urmez pe amândouă, și că nu sunt decât un singur călător, îl urmării pe unul cu ochii, cât mai mult până ce curba lui pieri-n pădure. Apoi pornii pe celălalt ce-mi păruse frumos și el — ba, pe deasupra, plin de-o iarbă pe care ai fi putut s-o calci strivind-o — cu toate că în locul acela-ntr-adevăr, atunci în zori părea la fel de-mbietoare, cu frunze-
Citește mai departe
Iubește-ți ritmul și ritmează-ți, vie,oricare faptă, precum faci cu versul;din universuri strînge-ți universul,iar pieptul tău izvor de cîntec fie.Cereasca unitate-n tine-nviediverse lumi înmugurindu-și mersul,și numere își vor suna neștersulacord cu astrul tău, viu în tărie.Ascultă-n vînt retorica divinăa păsării ce zboară, și nocturna,văpaie-n linii drepte, ce-o să vină;ucide nepăsarea taciturnă;montează-n perlă perla cristalinăunde-adevăru-și varsă nalta-i urnă.Traducere de Ștefan Aug. Doinaș
Citește mai departe
Vezi floarea -asta frumoasă și curată? Se sculă-n zori, prin flori sprea-fi regină; culori păzite-n spini voia să-și țină: trăi ferită, nu și apărată. Și n-o lua drept taină-ntunecată, c-așa te-o nfrânge, ci să te prevină: chiar dacă-n frumesețea-ți spini s-anină, cu ce nici nu se poate nu-i `narmată. Nedăruindu-se, spre împlinire, născută-n mugure, ac
Citește mai departe
Lui C. Brâncuși În pasăre tăcerea Dibuind își face cuib Cântecul astfel Molcom se plăsmuie În pasăre tăcerea Cu zborul se îmbină Să limpezească aerul Și țipătul să depărteze Polen și pasăre Însămânțează văzduhul Prin tăria tăcerii Sub a
Citește mai departe
Lui C. Brâncuși Duhul e-n minți- și pe pământ umbră. Ochii noștri trag stelele în gări. Miresmele au culcat zgomotele, cu adieri ne pipăie câmpia,- mătasea mării pașilor se dăruie,- vântuie vremea prin ramuri greu încărcate, veștile, simte-le, coapte, cad pretutindeni în noapte. Sorii mâinilor cerului i-am întins. Pe mormintele nedeschise împinși ne purtăm fântânile î
Citește mai departe
”Zborul, ce fericire!” (Brâncuși) Piatra ce cântă -i semn că mâna se trezește Și se deschide nemărginit, flacără-aprinsă Chemată să domnească peste iarnă, sânii albi Ai lungilor coline șlefuindu-i. De se trezește mâna-n murmur lung De grâne -aduse cu vântul cel curat, Pasărea-nchisă -n somnul tău de-atâta vreme Îți scapă, făurar de minuni, și tu râzi.
Citește mai departe
Părăsiți-vă grijile toate la uși, iată pasărea lui Brâncuși. Ca să cureți un trandafir nu-i prea mult o dimineață, atâta bătaie de cap îi cere grădinarului hindus. Asta-i o poveste și când veni amiaza o neasemuit de frumoasă fată cu ulciorul pe cap intră în grădină și picură pe trandafir câțiva stropi de răcoare, pe trandafirul hohotind
Citește mai departe
Această noapte între nopți Între moarte și viață În ciuda slăbiciunii stranii Sufletul meu a plecat Ghidat de Raza Verde Către Sfintele Marii ale Mării Sunetele, cântecele Sunt un popas de tihnă Bucuria de a trăi mă înlănțuie, De dincolo de timp, departe de speranță La Sfintele Marii ale Mărilor. Trad. Doina Doru
Citește mai departe
Până la îndoială În același cuvânt groaza și crucea drumurilor Cerul negru totuși, totul este apă Înțelepții spun: ”Apa este cea mai impură” și nu îndrăznesc să o compare decât cu viața Râpa peste cuvânt Casă și Moarte Femeie și Întunecime și Drumul este Foc Praballval, Abalval, Oudbalval, Sambalval Nibalval, Parabalval și Nivaha sunt numele vâ
Citește mai departe