Ghitara asemeni lunii, E luna sau sângele ei? Inima ce s-a desprins de trup și-și lasă peste păduri albastră muzica nedormită. Un glas sau doar sângele lui, O patimă sau o singurătate, un pește sau o lună cu forme sonore măcinându-și, noaptea, lumina peste văi. Mâna ca un sentiment profund, mânie ce se stinge. Roșie ori galbenă e luna? Nu, nu este un ochi injectat de ură
Citește mai departe
Liniștea nopții rotundă peste pentagrama infinitului. Ies dezbrăcat în stradă, sătul de versuri pierdute. Întunericul ciuruit de cântecul greierilor saltă asemeni vâlvătăilor unor sunete moarte.
Citește mai departe
Paris, 17 februarie 1903Mult stimate domn,Scrisoarea dumneavoastră mi-a ajuns abea de câteva zile. Vreau să vă mulţumesc pentru marea încredere ce mi-o acordă. Nu pot mai mult. Nu pot lua în discuţie în amănunt versurile dumneavoastră, căci departe de mine orice intenţie critică. Cu nimic nu eşti sortit să rămâi mai departe de opera de artă decât prin cuvintele critice; rezultatul este mereu neînţelegere, mai mult sau mai puţin fericită. Lucrurile toate sunt nu pe atât de sesizabile pe cât opinia curentă ar vroi de obicei să ne facă să credem; cele mai multe evenimente sunt inexprimabile, ele au loc într-o sferă care n-a fost călcată niciodată de vreun cuvânt; şi mai neexprimabile decât toate sunt operele de artă; existenţe enigmatice a căror viaţă, pe lângă a noastră care trece, durează.(...)Întrebaţi dacă versurile sunt bune. Mă întrebaţi pe mine. Înainte
Citește mai departe
L-am cunoscut personal pe Brâncuşi foarte tîrziu, în cei din urmă ani ai vieţii sale, la pictorul Istrati, al cărui atelier se afla în Impasse Ronsin, chiar în faţa celui al sculptorului, despărţit de o străduţă de un metru lăţime. „Cine-i Ionescu ăsta care scrie piese de teatru ?”, îl întrebase Brâncuşi pe Istrati. „Adu-mi-l într-o seară, vreau să-l cunosc”. Bineînţeles, admiram de multă vreme operele maestrului. Auzisem vorbindu-se şi despre om. Ştiam că era arţăgos, nu prea binevoitor, cicălitor, aproape crud. Îi alunga, acoperindu-i de injurii, pe negustorii sau colecţionarii care veneau să-l vadă pentru a-i propune să-i cumpere sculpturile, îi îndepărta, ameninţîndu-i cu bîta, şi pe admiratorii si
Citește mai departe
Emil CIORAN, Exerciții de admirație lectura Alina Covaci Emil Cioran despre Mircea Eliade *”Exerciții de admirație” (1986)- capitol publicat în volumul de ”Eseuri” - Emil Cioran, volum apărut la editura Cartea Românească în 1988.
Citește mai departe
O Dieu, purifiez nos cœurs! Purifiez nos cœurs! Da, versurile le-ai revărsat peste mine în locuri încântătoare, Iar splendoarea din Veneţia asta a ta atât mi-ai dezvăluit-o Până când strălucirea ei s-a schimbat în mine Într-un fapt de lacrimi.
Citește mai departe
Ai apărut ieşind din noapte Şi erau flori în mîinile tale, Acum o să apari dintr-o forfotă de oameni, Dintr-un tumult de vorbe despre tine. Eu, care te-am văzut printre lucrurile primare, Turbam când îţi rosteau numele În locuri de toate zilele. Aş fi vrut ca valurile reci să-mi spele mintea, Iar lumea să se usuce ca o frunză moartă Ori ca seminţele de păpădi
Citește mai departe
Eu, chiar eu, sunt cel ce cunoaşte drumurile Prin văzduh, iar vântul de acolo mi-e trup, Eu am văzut-o pe Doamna Vieţii, Eu, chiar eu, care zbor cu rândunelele. Verde şi sur îi e veşmântul, Jucându-i în vânt. Eu, chiar eu, sunt cel ce cunoaşte drumurile Prin văzduh, iar vântul de acolo mi-e trup.
Citește mai departe
Ce tot ai, o, suflete al meu, cu paradisul? N-ar fi mai bine, când ne vom fi câştigat libertatea, Să mergem într-un loc senin în care soarele Să picure peste noi prin frunzişul măslinilor O glorie lichidă? Dacă în Sirmio, Suflete al meu, te voi afla când viaţa asta-i dusă, Aşa-i c-o să găsim un promontoriu plin de sfinţenia Unor adepţi eterici ai desfătărilor terestre,
Citește mai departe
M-am uitat în buzunarele mele - nimic.M-am uitat în jur, am desfăcut larg palmele – nimic.M-am gândit mai adânc,M-am concentrat cu ochi închiși – nimic.Am alergat acasă și mi-am deschis dulapurile și sertarele,Am răscolit prin hârtiile mele și toate cărțile mi le-am deschis la aceeași pagină – nimic.Am izbit cu pumnul în peretele albȘi rând pe rând, toți pereții orașului s-au prăbușit ca niște cărți de joc, Am trecut printre trupurile striviteAm privit în ochii lor – nimic.
Citește mai departe
Regele orb s-a așezat în fotoliuOrbii așteaptă urlândRegele orb face un semnOsânditul orb este adusCălăul orb își ascute secureaSoldații orbi îl târăsc pe osânditul orb strigând: Hei, călăule, unde ești? Călăul orb strigă: Aici! Aici! Luați-vă după sunetele securii pe care tocmai o ascut! Bâjbâind, împiedicându-se, înjurând, soldații orbi l-au adusPe osânditul orb lângă călăul orb Călăul orb se ridică și-l pipăie rânjind pe osânditul orb Îi spune: așează-ți capul deasupra buturugii Osânditul orb caută cu mâinile prin prafCaută buturuga, o găsește, o pipăie, își potrivește capul deasupraRegele tremură d
Citește mai departe
Dacă m-ai chema, ar zvâcnio mie de păsări în colivii;o mie de uşi s-ar da-n lăturişi s-ar umple văzduhul de păsărişi - ca legătura de chei a pământului -ar zăngăni apele sub mâinile vântuluişi s-ar vesti dezgheţul pretutindeni!Izvoarele-ar căpăta călcâie şi pintenişi-ar începe să călărească la valepe trunchiuri de copaci, peste pietrele aspreşi goale;sloiul albastru al singurătăţii s-ar sparge în hău -tu, dezgheţul meu, soarele meu! Din volumul "Spectacol în aer liber - o altă monografie a dragostei", Editura Albatros, 1961
Citește mai departe
Mi-am scos masca; şi m-am văzut în oglindă. Eram copilul de-acum nu ştiu câţi ani. Nu mă schimbasem deloc… Ăsta e avantajul de-a şti să dai jos masca. Eşti mereu copilul, Trecutul care-a fost Copilul. Mi-am scos masca şi apoi mi-am pus-o iar. Aşa e mai bine, Aşa, fără mască.
Citește mai departe
Rea ca o spusă mieroasă noaptea începe.Cu merele celor muţi ne hrănim.Împlinim o lucrare ce mai degrabă stelelor o laşi;în toamna teilor noştri stăm ca un roşu de steag gânditorca oaspeţi arzători la sud.Jurăm în numele noului Crist, să cununăm pulberi cu pulberi,păsări cu rătăcitoare-ncălţări,inima noastră cu scara de apă.Lumii jurăm sfinte juruinţi ale nisipului,bucuros le jurăm,tare jurăm, pe-acoperişuri de somn fără vise,şi fluturăm firul vremii, cărunt...Ei ne strigă: huliţi!De mult noi o ştim.De mult noi o ştim, ei şi ce?În morile morţii voi măcinaţi făina albă a făgăduinţii;o puneţi în faţa fraţilor şi surorilor voastre.Noi fluturăm părul vremii, cărunt.Ne-aduceţi aminte: huliţi!Prea bine o ştim,deasupra noastră să cadă păcatul.Deasupra noastră să cadă păcatul tuturor semnelor vestitoaresă vină gâ
Citește mai departe
Atâţia dintre semeni nu prea ştiuce să înceapa-n zori cu suferinţa.Ei nu-şi dau seama nici spre seară de prilejulchemat să-nalţe mersul, cunoştinţa.Suferinţa poate fi întuneric, tăciune în inimă, pe frunţi albastru ger, pe coapsă ea poate fi pecete arsă cu fier, în bulgăre de ţărânăo lacrimă sau sâmbure de cer.Nu mai calcă pe pământcine calcă-n suferinţă.Ea schimbă la faţă argila, o schimbă în duhce poate fi pipăit, duios, cu ştiinţă.Tată, carele eşti şi vei fi, nu ne despoia, nu ne sărăci, nu alunga de pe tărâmuri orice suferinţă.Alungă pe aceea doar care destramă, dar nu pe-aceea care întăreştefiinţa-ntru fiinţă.Fă ca semenii noştri, de la oameni la albine, de la-nvingători la biruiţi, d
Citește mai departe