Articole postate de Gabi

  • Jun`Ichiro Tanizaki - Elogiu umbrei... 179

        ”Cred că celor care preaslăvesc frumusețea trupească pe care o vedem limpede la femeile din ziua de astăzi le este foarte greu să-și imagineze frumusețea fantomatică a femeilor de atunci. Și mai sunt aceia care susțin că, dacă frumusețea trebuie să-și ascundă slăbiciunile în întuneric, înseamnă că nu este cu adevărat frumusețe. Dar, așa cum am spus și înainte, noi, orientalii, creăm umbre în locuri nebănuite și dăm naștere frumuseții lor. ”Adună uscăturile și se vor face colibă, împrăștie-le și se vor face câmp la loc”, spune un cântec vechi. La fel este și cu felul nostru  de-a gândi: frumusețea nu se află în obiectul însuși, ci în profunzimea umbrelor dintre obiecte, în jocul dintre întuneric și lumină. O piatră prețioasă strălucitoare își împrăștie lumina și culoarea în întuneric și își pierde farmecul în lumina zilei. Dacă ne îndepărtăm de umbre nu mai există frumusețe. Înaintași

    Citește mai departe
  • Zbigniew Herbert - Ce mai pot face pentru Dumneata 186

        O mulțime de lucruri să deschizi fereastra să aranjezi perna să torni ceai rece   – asta-i tot – tot   mult și puțin totodată   căci trebuie să le faci cu grijă și cu simțire   să deschizi fereastra spre toată primăvar

    Citește mai departe
  • Zbigniew Herbert - Presupuneri pe tema lui Barabas 181

        Ce s-a întâmplat cu Barabas? Am întrebat nimeni nu știe eliberat din lanțuri a ieșit în strada albă putea să o ia la dreapta să meargă înainte sau să o ia             la stânga să se răsucească pe loc să cânte bucuros ca un cocoș El Împăratul propriilor mâini și cap El Suveranul propriei respirații Întreb pentru că într-un fel am participat la acest caz Ademenit de mulțime în fața palatului lui Pilat             am strigat la fel ca

    Citește mai departe
  • Zbigniew Herbert – Peisaj... 167

        Este noapte cu vânt și drumul pustiu pe care armata ducelui de Parma a lăsat cadavre de cai pe muntele golaș lucesc oasele castelului cucerit             de curând există doar piatră nisip gunoi și vânt fără țel și fără               culoare   Peisajul este animat de luna înfiptă zdravăn în cer și de câteva umbre murdare în vale și de spânzurătoarea albă în care atârnă păstăile firave ale

    Citește mai departe
  • Zbigniew Herbert -Domnul Cogito despe întoarcerea în orașul natal 174

      Dacă m-aș întoarce acolo probabil nu aș găsi nicio umbră din casa mea nici din arborii copilăriei nici crucea cu tăbliță de metal banca pe care am șoptit jurăminte castane și sânge și niciun lucru care este „al nostru”   Tot ce s-a salvat o placă de piatră cu un cerc de cretă stau în mijloc într-un picior

    Citește mai departe
  • Zbigniew Herbert - Mona Lisa... 174

      (…) iată sunt eu sunt înfipt în pardoseală cu călcâiele vii   Italianca grasă și nu prea frumoasă își despletește părul pe stânca uscată   retezată de la carnea vieții răpită de acasă și din istorie   cu urechi groaznice din ceară sufocată cu o eșarfă de rășină  

    Citește mai departe
  • Tasos Livaditis - If you want to be called human... 366

      ...

    Citește mai departe
  • Ludovico Einaudi – Logos... 212

      ...

    Citește mai departe
  • Tassos Livaditis - Toamna... 175

        Printre crengile copacilor foșnetul frunzelor definiție a toamnei o cădere domoală sub tălpile mele un joc secret o dimineață de octombrie cețoasă brumărie te îndeamnă să zâmbești în așteptarea renașterii unui april fierbinte   filozofia frunzelor exegeză

    Citește mai departe
  • T.S.ELIOT-RUGĂCIUNE CĂTRE MARIA... 186

        Stăpână cu altar pe promontoriu, Te roagă pentru toți ce sunt pe nave, cei A căror îndeletnicire -i peștele și Cei care fac negoțuri legiuite Și cei care-i conduc.   Rostește-o rugă iar și-n numele F

    Citește mai departe
  • Cesare Pavese- Femei pătimaşe... 334

        Fetele la apusul soarelui se bagă în apă, Pe când marea se evaporă, cât vezi cu ochiul.În pădure frunzele tremură, iar când ies afarăPrecaute călcând pe nisip, se  aşează la ţărm. SpumaÎşi vede de jocurile ei zbuciumate cât e ţărmul de lung. Fetelor le e teamă de algele scufundateSub valuri, căci te-apucă de picioare şi de umeri:De tot ce-i goliciune a trupului. Se-ntorc repede la mal,Zicându-şi pe nume, şi uitându-se una la alta.Chiar şi umbrele pe fundul mării, în beznăSunt enorme şi se văd mişcându-se şovăitoare,Parcă atrase de trupuri ce trec. Pădurea E un refugiu tihnit pe când soarele asfinţeşte,Mai sigur ca prundişul, dar fetelor negricioaseLe place să se arate stând încolăcite-n cearşaf.

    Citește mai departe
  • Octavian Paler- Elegie... 176

        Mai bine să umplem cu flori toate craterele vulcanilor, să uităm morţii neîngropaţi şi vântul să cânte singur ce mai e de găsit prin cenuşă, mai bine să ne ducem departe de rănile noastre, să nu regretăm nimic şi să cultivăm trandafiri, mai bine să fixăm sărbătorile în zile fără memorie, mai bine să ducem ucigaşilor crini şi

    Citește mai departe
  • Gabriele D` Annunzio - Seară fiesolană... 182

         Cuvintele mele proaspete-n searăsă-ți fie precum foșetul de foaiede dud când o mână-l desfoaieîn taină și-ntârzie lentpe scara înaltă,-nnegrităproptită de trunchiul de-argintcu ramuri golașecând Luna e gata de-acum să aparăși-mprăștie-n jur un văl de azurce visele noastre-nfășoarăse simte boarea câmpieide ea scufundată-n fiorul nocturnsorbindu-și din ea mult dorita ei pacefără s-o vadă.Lăudată fii pentru chipul de perlă,o Seară, și pentru marii tăi ochi umezi unde se linișteșteapa văzduhului!Dulci cuvintele mele-n searăsă-ți fie ca ploaia fugarăcălduță, venind,adio-nlăcrimat de primăvară,peste duzi și peste ulmi și peste viiși peste pinii cu fragede degete trandafiriijucând în boarea ce se pierde,peste grâul ce nu-i coptși nici nu-i verde,peste fânu-

    Citește mai departe
  • Radu Gyr - Nuferi... 181

        Pe iazul plin de broaște dolofane,sub zumzete albastre de țânțari,cine bătu lumina-n ținte mariși-a răstignit-o-n candide piroane?Când au ieșit din mâini de aurari,din dălți subțiri și gingașe ciocane,genunchi plăpânzi, călcâie diafaneși umeri goi de heruvimi amari?Sau poate noi, iubito, cine știe,cuprinși în brațe-ntr-un amurg de veac,ne-am înecat pe-un fund de veșnicieși-acolo unde ochii noștri zaco taină, un crâmpei de duioșieaprinse albe candele pe lac.  

    Citește mai departe
  • Nicolae Steinhardt - Trei soluţii... 182

      Testament politic Pentru a ieşi dintr-un univers concentraţionar – şi nu e neapărat nevoie să fie un lagăr, o temniţă ori o altă formă de încarcerare; teoria se aplică oricărui tip de produs al totalitarismului – există soluţia (mistică) a credinţei. Despre aceasta nu va fi vorba în cele ce urmează, ea fiind consecinţa harului prin esenţă selectiv. Soluţia întâi: a lui Soljeniţîn În Primul cerc, Alexandru Isaievici o menţionează scurt, revenind asupră-i în volumul I al Arhipelagului Gulag. Ea constă, pentru oricine păşeşte peste pragul Securităţii sau altui organ de anchetă, în a-şi spune cu hotărâre: în clipa aceasta chiar mor. Îi este permis a-şi vorbi consolându-se: păcat de tinereţele ori vai de bătrâneţele mele, de nevasta mea, de copiii

    Citește mai departe