Am comis cel mai grav dintre păcatele Pe care le poate comite un om. N-am fost Fericit. Fie ca gheţarii uitării Să mă târâie şi să mă piardă, necruţători. Părinţii m-au zămislit pentru jocul Riscant şi frumos al vieţii, Pentru pământ, apă, aer, foc. I-am înşelat. N-am fost fericit. Împlinită nu le-a fost Speranţa cea tinerească. Mi-am dăruit mintea Îndărătniciei simetrice
Citește mai departeSunt cel mai frumos din oraşul acesta, Pe străzile pline când ies n-am pereche, Atât de graţios port inelu-n ureche Şi-atât de-nflorite cravata şi vesta. Sunt cel mai frumos din oraşul acesta. Născut din incestul luminii cu-amurgul, Privirile mele dezmiardă genunea, De mine vorbeşte-n oraş toată lumea, De mine se teme în taină tot burgul. Sunt Prinţul penumbrelor, eu sunt amurgul... Nu-i chip să mă scap de priviri pătimase, Prin parul meu vanat, subtiri trec ca ata, Si toti ma intreaba: sunt m
Citește mai departeLa noi muierea pupa mâna bărbatuluiPână mai adineauri – zicea Marin al lui Pătru,Şi din dumneata nu-l scotea niciodată,Îi făcea trei, patru copii, dar nu îndrăznea să-i zică tu,Cele mai mândre, care se ambiţionau, nu-i ziceau nicicum.Femeia are socotelile ei, ea să ţină de coada cârpătorului,Să ţină oala de mănuşă, la foc, să stea ciucită la vatrăŞi să lase politica – de asta ne ocupăm noi, asta e pentru oameni –Femeia, ce ştie femeia?Ea să şteargă sticla lămpii, să alinieze clondirele pe corlată,Să f
Citește mai departe- Ce-ai lua cu tine,Dacă s-ar pune problemaSă faci zilnic naveta între rai şi iad,Ca să ţii nişte cursuri?- O carte, o sticlă cu vin şi-o femeie, Doamne,Dacă nu-ţi cer prea mult.- Ceri prea mult, îţi tăiem femeia,Te-ar ţine de vorbă,Ţi-ar împuia capul cu fleacuriŞi n-ai avea timp să-ţi pregăteşti cursul.- Te implor, taie-mi cartea,O scriu eu, Doamne, dacă am lângă mineO sticlă de vin şi-o femeie.Asta aş dori, dacă nu cer prea mult.- Ceri prea mult.Ce-ai dori să iei cu tine,Dacă s-ar pune problemaSă faci zilnic naveta între rai şi iad,Ca să ţii nişte cursuri?- O sticlă de vin şi-o femeie,Dacă nu cer prea mult.- Ai mai cerut asta o dată, de ce te încăpăţânezi,E prea mult, ţi-am spus, îţi tăiem femeia.- Ce tot ai cu ea, ce atâta prigoană?Mai bine tăiaţi-mi
Citește mai departeDoamnei Eugenia Brediceanu Eram aşa de obositşi sufeream.Eu cred că sufeream de prea mult suflet.Pe dealuri zorile îşi deschideau pleoapeleşi ochii înroşiţi de neodihnă.Pierdut - m-am întrebat:Soare, cum mai simţi nebuna bucuriede-a răsări?Şi-n dimineaţa-aceea fără somncum colindam cu paşi de plumbîntr-un ungher ascuns am dat de-un leagan.Păianjenii-şi teseau în el măruntele lor lumi,
Citește mai departeNu-ţi voi lăsa drept bunuri, după moarte,Decât un nume adunat pe-o carte.În seara răzvrătită care vineDe la străbunii mei până la tine,Prin râpi şi gropi adânci,Suite de bătranii mei pe brânci,Şi care, tânar, să le urci te-aşteaptă,Cartea mea-i, fiule, o treaptă Aşeaz-o cu credinţă căpătâi.Ea e hrisovul vostru cel dintâi,Al robilor cu saricile, plineDe osemintele vărsate-n mine Ca să schimbăm, acum, întâia oară,Sapa-n condei şi brazda-n călimară,Bătrânii-au adunat, printre plăvani,Sudoarea muncii sutelor de ani.Din graiul lor cu-ndemnuri pentru viteEu am ivit cuvinte potriviteŞi
Citește mai departeÎntr-un sumbru miez de noapte cînd, sleit şi slab, în şoapte,Cercetam doctrine stranii strînse-n jerpelit cotor, Şi picam de somn, – de-odată, auzii o foarte-nceată Lovitură repetată-n uşa mea izbind uşor. „E vreun călător”, şoptit-am, „care ciocăne uşor, – Doar atît – un călător.” Ah, mi-aduc aminte – ceaţă, şi-un decembrie de gheaţă; Lent agonizînd tăciunii-şi l
Citește mai departeTu tot mai trăieşti, bătrână mama?Ţie cu supunere mă-nchin!Mica-ţi casă seara de aramăLumineaz-o paşnic şi senin.Mi se scrie că eşti tulburată,Că ţi-e dor de mine ne-ncetat,Că ades baţi drumul supărată,În paltonul vechi şi demodat.În albastre seri ţi se năzareGând pustiu, ce lacrimii dă val, -Că la crâşmă, într-o-ncăierare,Mi s-a-nfipt în inima-un pumnal.Mama, nu-i nimic! Delirul furăGândul tău, ducându-l spre prăpăd;Nu-s beţiv chiar în aşa măsurăCa, pierind, să nu te mai revăd.Ca-n trec
Citește mai departePoemul a fost scris în 1935 în orașul Orenburg, din Ural, unde Victor Serge, scriitor francez și dizident sovietic, fusese deportat. Manuscrisul original se află în arhivele KGB. Pe Panait Istrati îl cunoscuse în 1927, la Leningrad. Victor Serge a avut un rol covârșitor în distanțarea lui Panait Istrati de regimul stalinist. Prietenia lor a fost atât de puternică încât în 1928 când Victor Serge este arestat, Panait Istrati intervine la GPU și obține eliberarea lui. Cum și în ce fel aflase Serge de moartea lui Istrati nu se știe. De la Orenburg a fost transportat la Moscova în aprilie 1936, apoi trimis spre Occident datorită lui Romain Rolland care intervenise pe lângă Stalin și Henrih Iagoda, șeful GPU.
Citește mai departe— Lino, zice domnul, întinzând slujnicei o piesă de cinci lei, eu am sunat. Na, du-te la tutungerie Știi unde e tutungeria?Lina se gândește. Nu prea știe. Domnul explică:— În târg peste drum de cofetăria aia mare Lina și-a adus aminte și face “Aha!”— Să te duci acolo și să-mi cumperi un pachet de țigari Intim-club. Și fiindcă Lina abia de trei zile e venită de la țară, domnul o întreabă:— O să ții minte, ori să-ți scriu pe hârtie?Dar Lina vrea să dovedească domnului că e fată deșteaptă. Nu primește să-i scrie.— Las’ ca țin minte. Zic până acolo: ”intinclup”.Și se duce în odaia slugilor să-și puie basmaua în cap, că nu face să se ducă în târg cu capul gol. Pe când se gătește în oglindă, îi pare rău ca n-a îndrăznit să ceara cucoanei să-i dea șapte lei din leafă, ca să-și ia o pereche de pantofi dar mâine diminea
Citește mai departe