Paul Aretzu - Psalmul 28
Mă nevoiesc, Doamne, pentru gânduri. Căci mintea este cuptorul păcatelor. Tăcerea în care se aud în toată lumea bătăile cuielor, când Domnul şi-a întins palmele peste Cruce luându-ne în braţe, este ceea ce caut iar nu cuvintele care nu se aud, iar nu gândurile care asurzesc. Întoarce-mă, Doamne, la botez, la săditul crucii în suflet. Căci eu lumea o privesc cu ochi de inimă şi cu ochi de gânduri iar nu cu ochi de ochi, mai presus de fire. Iarbă de-o zi este lumea. Citesc psalmul pentru rodirea copacilor şi plec la munte cu chipul lui Dumnezeu pe buze. În zioa mutării capului. Ajută-mă, Doamne, pe mine, cel suferind cu sufletul, ca să nu mă pierzi din av