Sări la conținut

Fapt divers

Articole din blogurile inscrise in toateBlogurile.ro la categoriile Diverse, Fapt divers

Fapt divers

BNR cere listare la bursă – privatizarea pe nimic a HIDROELECTRICA și a companiilor românești!

Energia este prea importantă ca să lipsească de pe Bursă, fiind cea care pune ‘preţul corect’, a declarat marţi Cristian Popa, membru în Consiliul de Administraţie al Băncii Naţionale a României (BNR), în replică la afirmaţia preşedintelui Consiliului Fiscal, Daniel Dăianu, potrivit căreia „energia este mult prea importantă pentru a o juca la bursă”. „Noi […]

Fapt divers

Argument de la CCR Dacă Florin Cîțu pică la moțiune, președintele nu-l mai poate desemna!

Fostul președinte PNL Ludovic Orban a atras atenția că Florin Cîţu nu mai poate fi desemnat din nou premier de către preşedintele Klaus Iohannis, în cazul în care trece moţiunea de cenzură, deoarece există o decizie a Curţii Constituţionale care spune că nu poate fi nominalizat prim-ministru o persoană care a ocupat această funcţie şi […]

Fapt divers

Fostul vicepreședinte al Pfizer răspunde „verificatorului de fapte” al Reuters, numindu-l „un pachet de minciuni”

Inițial publicat pe Invictus: By Mordechai Sones Dr. Michael Yeadon a descris verificarea faptelor a declarațiilor sale de către Reuters drept „prostie”. LifeSiteNews a fost interzis permanent pe YouTube. Faceți clic AICI pentru a vă înscrie pentru a primi e-mailuri când adăugăm la biblioteca noastră video. 16 iulie 2021 (AFLD) – Fostul vicepreședinte Pfizer…

Fapt divers

Noile date israeliene arată că imunitatea naturală la COVID este de până la 6 ori mai mare decât cea obținută cu vaccinul!

Indexexpurgatorius Dintre noile cazuri, 40% au fost pacienți care au primit deja vaccinuri COVID experimentale, comparativ cu doar 1% care au fost infectați anterior. În plus față de o lungă listă de studii care contrazic declarațiile recente ale consilierului medical principal al lui Joe Biden, Anthony Fauci, statisticile din Israel arată că răspunsul imun al […]

Fapt divers

Cercetătorii israelieni au constatat că imunitatea naturală este de 13 ori mai puternică decât cea conferită de vaccinul anti-COVID de la Pfizer

Inițial publicat pe CER SI PAMANT ROMANESC: Studiu israelian: Imunitatea naturală este de 13 ori mai puternică decât cea conferită de vaccinul anti-COVID de la Pfizer Un nou studiu israelian, în variantă preliminară, a constatat că persoanele care au contractat boala și au imunitate naturală la COVID-19 ar putea fi de 13 ori mai…

Fapt divers

Mafia din energie e internațională! dupa ce si-a luat „tainul”Von der Leyen: E un fenomen global!

Preşedintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat că se face o analiză a motivelor pentru care preţurile la energie electrică şi gaze naturale cresc, arătând că problema va fi discutată săptămâna viitoare, la reuniunea informală a Consiliului Uniunii Europene din Slovenia. “Avem de-a face cu un fenomen global, nu e un fenomen care […]

Fapt divers

Vise destrămate. Cîțu își pune părinții în cap: „Ar influența negativ ținta de deficit bugetar”!

Guvernul Cîțu respinge inițiativa de a acorda 1.500 de lei pentru salariații cu copii. Premierul consideră că „ar influența negativ ținta de deficit”. Proiect UDMR pentru plata sprijinului de 1.500 de lei pentru salariații cu copii mici, prin care se decontau cheltuieli cu creșa și grădinița, a fost suspendat în primăvară de Ministerul Finanțelor. Inițiatorul […]

Fapt divers

Aurescu ”latră” la Marele Zid Chinezesc!

Avem un ministru de Externe obsedat de rezolvarea problemelor globale ale omenirii. Fără însă ca lui Bogdan Aurescu să îi pese la fel de mult și de solicitările care cu adevărat îi arde pe cetățenii români. Dar asta se întâmplă atunci când, asemenea președintelui Klaus Iohannis, și ministrul de Externe se crede un lider regional […]