Sări la conținut

Litere

Litere

Hai să facem treabă

221.949 euro pentru Simona Halep! Deocamdată. Conetabilul în armata franceză regală, în evul mediu, era comandantul armatei, care în timp de pace ca şi în timp de război, ţinea matematic socoteala soldaţilor(precizez matematic, nu vă gândiţi la alte măscări!). Între timp conetabilul şi-a pierdut „e”-ul din interior şi devenind contabil, nu mai are grija tuturor soldaţilor. Nu mai cucereşti

Litere

☺☺☺☺ Doina Ruşti - Manuscrisul fanariot

Chiar dacă inegale, romanele Doinei Ruşti mi-au dat întotdeauna de gândit, iar la urma urmei asta contează pentru cititorul care nu caută cu orice preţ ca lecturile să-i dea dreptate. N-aveam cum să scap, aşadar, o recentă producţie a romancierei, Manuscrisul fanariot (Polirom, 2015). Cartea nu-i nici grea, nici uşoară la citit, însă oricum am lua-o, oferă complexitatea care aduce satisfacţii. Plecând de la o poveste de epocă ce se desprinde dintr-un scurt document (real, p

Litere

Deși știam…

Am visat că murisei. Nu știu de ce. Moartea nu avea niciun înțeles. Nici nu simțeam nimic și îmi spuneam: ”Iată, e ca la carte! Chiar trăiesc prima etapă a pierderii (șocul și negarea) și asta mă protejează de durere.” Și deși știam că e o șmecherie a minții, că mă păcălește ținându-mă în afara realității, […]