Nunta – o poezie în pași de tango
Nunta – o poezie în pași de tango “Căsătoria – o carte în care primul capitol e scris în poezie
Nunta – o poezie în pași de tango “Căsătoria – o carte în care primul capitol e scris în poezie
Synopsis:Cartea Pricoliciului este cel dintâi volum al trilogiei fantastice O istorie secretă a Ţării Vampirilor, o serie ce îşi propune să salveze mituri şi personaje sortite să dispară, dacă nu sunt povestite.Uitaţi de toată lumea, Greuceanu, Pipăruş-Petru, Sfânta Miercuri, Ileana Cosânzeana sau Zmeul Tase au o viaţă banală care numai de basm nu este. În Ţara Vampirilor, vampirii sunt scoşi în afara legii, Împăraţii confundă prezentul cu trecutul, iar Preşedintele e speriat de o carte cu pagini albe care-i ameninţă viitorul.Într-o lume în care se face contrabandă cu Apă Vie şi nu mai există fericire până la adânci bătrâneţi, Pricoliciul a uitat cine este. Nevoit să-şi pă
Thrillerele și narațiunile polițiste obișnuite reușesc să amorseze și să întrețină un efect de suspans, construind o amenințare convingătoare, cel mai adesea exterioară: un criminal cu motive mai mult sau mai puțin cunoscute vrea să obțină ceva, acționând reprobabil și înfricoșător. Cine este criminalul? Care sunt temeiurile lui de acțiune? Iată două interogații centrale care […]
În epoca pe care o traversăm pare tot mai greu, odată ce ne-am asumat un statut public (și cât de ușor se întâmplă asta, grație rețelelor sociale), să mai reușim să delimităm imaginea noastră personală, de produsele sau performanțele pe care le realizăm. Biografiile noastre expuse ca într-un muzeu virtual au devenit, parțial măcar, rezultatul […]
Zorii primului Apus – Alexandra Drestaru – recenzie Titlu: Zorii primului Apus Autor: Alexandra Drestaru Editura: Petale Scrise An apariție: 2024 Nr. The post Zorii primului Apus – Alexandra Drestaru – recenzie appeared first on Literatura pe tocuri.
Seara cea mai neagră – Ann Cleeves – recenzie Titlu: Seara cea mai neagră Titlu original: The Darkest Evening Autor: Ann Cleeves The post Seara cea mai neagră – Ann Cleeves – recenzie appeared first on Literatura pe tocuri.
La dolce vita © Daniel Onaca Cât de elegant îți purtai pașii prin cartierele Romei, Marcello; cât de frumos știai să le vorbești femeilor răsărite în calea ta ! Peregrinările tale fără sens prin lumea (goală, ca sufletul tău) în van bine-cuvântată de brațele larg deschise ale Christosului suspendat. In lumea aceea precară […]
Să te numești România și să ai ca imn Deșteaptă-te române, este cea mai usturătoare palmă pe care viața putea să o ofere acestui popor. * Cum să afirmi că vinovat pentru tot haosul din țară este tot Băsescu (tot el) , că Șoros este cel ce scoate lumea în stradă să strige, DESTUL și […]
Mihai Eminescu (15 ianuarie1850 -15 iunie1889) – poet național Mihai Eminescu (1850-1889) a fost unul dintre cei mai mari poeți români The post Mihai Eminescu (1850-1889) – poet național appeared first on Literatura pe tocuri.
Cele 40 de legi ale iubirii 19. Dacă vrei să schimbi modul în care se poartă ceilalți cu tine, schimbă întăi modul în care te porți tu cu tine. Până când nu înveți să te iubești, pe deplin și cu adevărat, nu ai cum să fii iubit. Odată ce izbutești lucrul acesta, fii însă recunoscător […]