cîtă viață
în casele însemnate cu numele celor care le-au locuit le aud pașii vocile anii în care au stat acolo curg ca imaginile de pe fereastra vagonului de tren îmi vine să-mi scot pălăria
în casele însemnate cu numele celor care le-au locuit le aud pașii vocile anii în care au stat acolo curg ca imaginile de pe fereastra vagonului de tren îmi vine să-mi scot pălăria
Gáspár György, psiholog clinician, psihoterapeut relațional acreditat de Colegiul Psihologilor din România, este unul dintre cei mai cunoscuți experți din România în sănătatea relațională și emoțională. Cu o experiență vastă în munca terapeutică unu la unu, cupluri și familii, Gáspár promovează terapia bazată pe compasiune, autocunoaștere și dezvoltare a inteligenței emoționale. Președinte și membru fondator […]
Dan Ariely, Al dumneavoastră, iraţional, Ed. Publica, Bucureşti, 2015 Dan Ariely este profesor de psihologie şi economie comportamentală la Duke University şi fondator al Center for Advanced Hindsight. Interesul acestuia pentru iraţional a fost determinat de experienţa prin care a trecut, suferind – în tinereţe – arsuri pe 70% din corp. Astfel, pornind de la cunoaşterea şi înţelegerea propriilor probleme, însoţ
Oare cine, când şi undeA ticluit primele versuri?Sunt sigură că omul se rugaIar ruga dura cât seara ţineaOri , devreme, dimineaţa.Când totul era aşezat,Se putea sta cu puritatea la sfat!Auzindu-l şi alţii, ce ciudat,ce frumos sunau cuvintele în gura lui,au început să inventeze şi muzicaşi aşa, se pare, că a apărut imnul şi oda!Odată, pe cand se băteaucavalerii lunii cu cei ai soarelui,privighetoarea îşi încerca notele mai înalte,un drumeţ, din altă parteobosit şi chior de-un ochicu desagi plini cu cărţişi terfeloage de legia poposit la un castelsi a compus un rondel.Un altul , atât de mult a îndrăgit poienilesi râurile noastrecă a rămas aicea , printre castre.Şi-au mers şi dintre-ai noştri, mai departeşi s-au întors cu altă carte-cu genuri noi şi multe specii-am începu
AREM – “Acțiune! Cercetare: o nouă metodologie europeană pentru cultură cinematografică” (Action! Research: a New European Methodology for Film Literacy) este un proiect realizat cu susținerea Europa Creativă – Programul MEDIA al Uniunii Europene și a avut ca obiectiv găsirea unor instrumente comune prin care cultura cinematografică, ca tip de educație non-formală, să poată fi […] Articolul Conferința finală pentru comunicarea rezultatelor proiectului AREM se tine la București a aparut prima data pe Roevents.ro. The post appeared first on
„Noi nu, niciodată, noi nu!” Ne tot plângem și ne autovictimizăm, cum am luptat noi cu turcii, iar în timpul ăsta alții construiau catedrale… Noi nu puteam, fiindcă le „țineam spatele”… Da’ de vreo 50 de ani, cine dracu ne oprește să ne construim autostrăzile și infrastructura în general? Ungurii? Evreii? Soros? Apropos, ia vedeți […]
Mi-a fost dor de vocea ta...Caldă care-mi spunea despre viaţă,Povestea cum se nasc visele,Ştia sa numere stelele fără sa le numere,Ţinea minte toate lucrurile bune dintre noi...Şi tu ai trimis un înger să-mi vorbească,Acesta a trimis o mierlă.Într-o dimineaţă ea mi-a vorbit cu vocea ta.Au şi ele înaripatele legea lor cu ierarhii cu tot.Înainte să-mi spună că începe să-mi fugă copilăria din ochi,A oftat.Am discutat aşa despre lumea mea,Apoi despre lume în general şi...Când să ne spunem păsurile.. nu m-a mai ascultat.Avea şi alte “programări”...Ştiu ca te-ai urcat la cer sa devii,Una cu întregul... să fi parte din tot.Dacă aş fi vrut un înger cu jumătate de normă,Aş fi venit la Tine Cel care m-ai făcut...Aşa ...ca tot omul,Şi aş fi cerut ceva doar pentru mine, dar eu...N-am vrut decât să-mi fie dor de vocea Ta.
Detronarea regelui, de Lucian Ciuchiță – Editura Literpress Publishing – recenzie Detoronarea regelui Autor: Lucian Ciuchiță Editura Literpress Publishing An apariție 2021
Autor:Ion Sorescu Aseară am ațipit în crâng Sub un salcâm, cărunt de floare. Mireasa rătăcită în câmp, Ascunsă-n voalul de petale. Sfioasă ai apărut în vis, Luceafărul se-aprinse-n grabă Și din salcâm cu flori a nins Miresme risipite-n iarbă. Cu un mac de fo
Constantin Stancu - Data şi locul naşterii: 2 noiembrie 1954. - Domiciliul: Haţeg, Judeţul Hunedoara, România. - Studii: Facultatea de Drept Cluj Napoca, …