Sări la conținut

Litere

Litere

O antologie de autor

4. colind sub cearşafuri de smalţ cum se târăşte lumina în colbul arşiţei palmele mele vraişte foşnind tu vii umbră a păsării ceţii către miezul de zi una cu sâmburele din mireasma de mirare a mărului

Litere

despre însumi (din volumul în lucru)

când toate sunt la locul lor[1] dijmuind lumina firavă din sufragerie, iar discuțiile arată ca o mare liniștită de pe vremea lui platon și geometria e singura mea grijă… (cu ea îmi acopăr drumurile care trebuie să fie perpendiculare, paralele doar cu ale altora pe care nu vreau să-i numesc în vreo iotă din textele […]

Litere

Citatul săptămânii

Egoismul este cauza suferinţelor tale, cea care naşte orgoliul, ambiţia, lăcomia, invidia, ura, gelozia, care produce tulburare tuturor relaţiilor sociale, provoacă disensiuni, distruge încrederea, obligă la o permanentă defensivă faţă de vecinul său şi face din prieten un inamic, atunci vei înţelege totodată că acest viciu este incompatibil cu propria-ţi fericire, ba mai mult, chiar […]

Litere

pe noi ne desparte o lume

Dumnezeu a rânduit lumea cu rosturi şi pe mine cu un rost despărţindu-ne drumurile aşa cum se desparte carnea de os cu sânge şi multă durere cum numai rugul aprins mai gustă din dulceaţa ofrandei tăcute sunt dimineţile în care cuvintele mă pătrund sfâşiindu-mi sufletul a chemare voi aveţi toată poezia lumii iar eu nu mă am decât pe mine abandonat într-o aşteptare mai lungă decât toată apocalipsa dincolo de nori în marea sală a cerului cuvintele s-au întrunit să dezbată ultimele rime încrucişate

Litere

O antologie de autor

<!--[if !supportLists]-->1. 9. <!--[endif]-->marele pariu ca pe niște decoraţii în pulpana mantalei alergam sǎ prindem gloanţele fericiţi la gândul cǎ-n tranșee la sfârșitul atacului vom putea numǎra stelele prin gǎurile negre din mantaua ciuruitǎ… cel cu mai multe morţi era învingãtorul marelui pariu

Litere

Toamnă bacoviană ( I )

George BacoviaNervi de toamnă E toamnă, e foşnet, e somn... Copacii, pe stradă, oftează; E tuse, e plânset, e gol... Şi-i frig, şi burează. Amanţii, mai bolnavi, mai trişti, Pe drumuri fac gesturi ciudate - Iar frunze, de veşnicul somn, Cad grele, udate. Eu stau, şi mă duc, şi mă-ntorc, Şi-amanţii profund mă-ntristează -