Sări la conținut

Litere

Litere

poemul orașului tîrziu (fdvf)

blînd acul pendulei, cel mare desigur, tăia aerul pustiu al camerei sau al dormitorului care tot o cameră este. eu priveam pe fereastra larg deschisă plopii cei doi retezați și amurgul cartierului prin care-mi plimbasem vodcile. tu întindeai cu grijă ciorapii negri de mătase pe coapsele tale infinite zîmbindu-mi. era o seară de mai. standart. […]

Litere

LA CEASUL BILANȚULUI

 La CEASUL BILANȚULUI ultimilor ani, într-o perioadă care a avut mai multe nopţi decât zile, şi doamna cu coasa o marionetă grasă, şi-a pus masca, şi casca de motociclist, şi s-a proclamat regina danţului pe planetă, -  cea mai mare realizare dintre toate în plan personal, mi se pare că ar fi fost faptul că, chiar dacă am ajuns la spital n-am ajuns în rai, şi în plus am dat la spate,

Litere

Tot despre Tobârlanii

„Totdeauna am avut o reținere să întreb despre cum era tata. Tot ce am de la el, e o carte poștală scrisă pentru mine când eram în clasa întâi, cu o zi înainte să moară, iar în bibliotecă, două cărți pe care își așezase caligrafic, aplecat spre stânga, numele: Toma Ionescu. Una dintre ele cu coperți groase era Istoria Partidului Comunist al URSS. Cealaltă, Codin a lui Panait Istrati. Fără

Litere

*Sinceritate…

Nu pot să-ți dau luna de pe cer, Cum pot să te mai fac fericită, În capul tău este o luptă, un mister, De ce nu mai poți fi o clipă liniștită!? Degeaba îți spun că te iubesc, Nu pot să-ți cumpăr fericirea cu daruri, Când sufletul tău a rămas stingher, Și se zbate mai […]

Litere

Bârfe la cafea. Tipuri de bărbați de care fug femeile

* Neîngrijitul – Nu acordă nici o importanţă felului cum arată. * Hărțuitorul – Are tot timpul tendinţa să îmbrăţişeze şi să atingă persoana de lângă el. * Escrocul sentimental – Profită de sentimentele iubitei pentru a trage foloase personale. * Libidinosul – Când face cunoştinţă cu o femeie, nu o privește în ochi, ci […]