Litere

  • Scoici cu petale... 242

    Pietrele au început să se plictisească să mai fie pietre și încep să înflorească. În luna pietrelor înflorite, înfloresc și țurțurii. Au petale argintii și tulpină nevăzută. Tu o vezi.Pietrele înfloresc pe rând. De la cele mici, la cele mari, până când munților le cresc petale și tulpini.Vulcanii scuipă polen rece și nisipul e cu patru foi. Două galbene și două roșii cu pete negre. Eu le văd.Scoicile... o minunăție! Celor moarte le cresc rădăcini. Se strecoară printre frunzele nisipului și-și găsesc sălaș până la toamna lor. Cele vii au în ele floricele mici. Atât de mici, încât încap cu miile în frunzele albastre ale munților.Ei nu văd.Când se-apropie scuturarea, anotimpul morții lor, se adună toate pe o stâncă stearpă și fluieră până la sfârșit.Melodii cu glasuri și cuvinte. Au și dirijor. Un căluț de mare care o să strângă un buchet frumos din fiecare. Eu nu pot.

    Citește mai departe

  • Păcat, miere și ceas cu cuc... 238

         Miere și țigări lăsate la vedere. Mierea se scurge din lingurița care se grăbea spre cana cu ceai, iar țigara se fumează singură în scrumieră.     Minute bune scurse de atunci, mierea e tot pe masă, țigara încă își mai fumegă ultima suflare, dar ceaiul s-a răcit de prea mult timp. Ei fac dragoste pe ascuns în debara. Își cuprind trupurile într-unul singur. Ea îi mângâie obrajii, el îi sărută porii prin care grăbit își face intrarea. Se știu de trei veri. Se cunosc de peste 10 ani, dar își vorbesc de ieri.      Ea pleacă cu un "pa", el îi spune simplu, "noapte bună". Melci în ceață pe uscat. Mici, uzi, murdari și cam striviți săracii. Luna cade pe o parte, dar își ține ochii sus. Cât mai sus! Cel mai sus! De aici nu vede nimic. Sunt doar cercuri rătăcite printre musculițe scofâlcite.Merge mai departe, dar întunericul cel verde îi surprinde mâinile ce vor s-atingă liniștite norul vesel ușor spre negru.Ceasul stă de-o săptămână și două ore.

    Citește mai departe

  • Petale de bucurie...alinare...... 253

    ...

    Citește mai departe

  • Vineri, 13... 277

    Este undeva între luni și luni, poate marți sau poate...nu?O doare carnea degetelor cu care și-a șters ochii joi.O încearcă zâmbetul de mâine care a venit cu întârziere de trei ore bune, răsfirate în săptămâni scurse-n luni și ani de zile.Un singur zâmbet, un pantof cu toc înmuiat în cafea slabă "doar ca să fie" și un ruj topit în baie.Pe singurul geam al semi-grotei intră fum de țigară și nu iese nimic.Singurul ciorap e găurit în vârf și-i cam roșu pentru gustul ei, cam fad ce-i drept.Așteaptă luni să fie marți ce a trecut, dar acum se transformă în ce a fost mâine.Deci, îi e cam frică pesemne. Superstiții? Nici vorbă. Poate ale altora. Poate ale ei bucăți de usturoi la ușă.Singura țigară o fumează acum, dar ultimul fum îl păstrează ca pe un talisman în buzunar.Pieptul i se zbate. Mai cere. Se luptă cu buzunarul, dar e prea tâ

    Citește mai departe

  • Noaptea, cu dor de ducă!... 250

    E din nou noapte. Femeia asta nu încetează să mai apară. O dată pe zi, negreșit, de la facerea lumii.A lăsat scris că mâine o să plece în lume cu flori la gât și roșu pe unghii. Că stă acolo de o viață, că nimeni nu o vede și dacă o vede, o ignoră spunând că e normal.Oglindă nu mai are. A murit în tinerețe la un cutremur devastator. A rămas doar ea și roșul de pe unghii. Atât!Hai s-o înțelegem și iriși să-i culegem! S-o eliberăm de Soare și la gară s-o conducem cu urale și mulțumiri pe veci.Să-i dăm stelele și Luna, să-i înapoiem minciuna, să-i spunem adevărul și s-o dăm cu ruj pe buze. De-ar ști ce o așteaptă, ar rămâne acolo în întunecimea-i fericită...Și dacă abisul îi produce frică, hai să-l înmuiem în lapte, să-l ungem cu lalele negre și să-l gâdilăm în talpă. Poate așa o s-o răsfețe."Stai acolo! Nu pleca! Nu ai loc! Lumea-i mică și-i e frică de frumoase chin

    Citește mai departe

  • Cioburi de oglindă... 213

         Acolo e o doamnă care așteaptă neînfricată gestul domnului ei de a scoate pachetul de țigări din buzunarul hainei ponosite. Nu este nici haina și nici domnul. Gestul i-a fost furat de tânărul ei fecior care își dorește.      Cioburile oglinzii sparte zac și acum sub tălpile lui, dar e plecat de prea mult timp ca să mai simtă. Mirosul țigărilor s-a îmbibat în draperiile vechi ce flutură pe geamul mansardei, de unde acum stă și privește peste case.      Cocktail de mirosuri. Ale draperiei, ale puținului timp ce i-a mai rămas și ale răsăritului peste acoperișuri roșii. Pânze de păianjen îmbracă mașina de scris, la care acum bate...vântul. Vântul este și cel care îi șoptește în urechi să-l lase să plece. Se trezește dând din cap dezaprobator.     Coboară treptele încet. Privește ramele tablourilor goale. Vede printre ele și poza cununiei din grădină. Poză în care e doar el. Spaima îi atinge membrele care încep să tremure pe balustrada întreruptă. Continuă. A șasea treaptă

    Citește mai departe

  • 297... 213

    Liniște. ...

    Citește mai departe

  • 2:54... 214

    Mi-am îmbuteliat gândurile într-o melancolie diesel , le-am legat cu fire de iarbă și am așteptat să le înghită un porumbel firav. Cunoșteam niște câini husky speciali. Câinii husky ce se temeau de apă. Acum nu mai sunt. Sunt sedați într-un laborator pe undeva pe mica noastră planetă. Camioneta ce i-a transportat s-a răsturnat din cauza unei pisici. Ce ironie. Câinii au ajuns morți la un institut din nu știu ce țară... Pentru prima oară, folosesc: ”norocul meu”, cel ales de mine știe să zboare. Va ajunge după mult timp acolo unde îi e locul. Momentan zboară, deasupra privirii oricui și se mai așează din când în

    Citește mai departe

  • Tu iti poti privi sufletul?... 244

           Cum spune si titlul......Oare noi oamenii am putea sa ne vedem?...si nu oricum, ci sa ne vedem bunatatea, linistea launtrica sau pacea interiara, sufleteasca? Numai fiecare dintre noi stie acest raspuns , sau e pe cale sa afle  acest lucru, poate nesemnificativ la prima vedere, dar foarte important cand stim!      Sufletul....e precum, daca pot spune asa ''acumulatorul'' vietii noastre si a glastrei care nu se pierde niciodata! Sentimentele noastre de zi cu zi, precum cele acumulate de-a lungul vietii, ''curg'' precum o ''cascada'' nesfarsita  in albia raului sufletesc. Toti dintre noi, cred ca aceasta viata e trecuta

    Citește mai departe

  • Dupa aceea nu au mai fost povesti... 278

    Pur si simplu. Fusese o perioada plina de povesti, traind intr-un univers viu colorat, cu accente ciudat intunecate uneori, dar aveau un gust placut si un parfum de neuitat.Dar le-am uitat. Le-ai uitat. Le-a uitat. Conjugare.. si cam atat.Erau picuri de ploaie stralucitori in fata unui Coloseum grandios, ce se izbeau de piatra veche, urmand ca apoi sa se mai arunce odata naprasnic asupra ochilor tai. Efect de oglinda sparta, cioburile careia se revarsa peste tine, intr-un spectacol luminos de magie jucausa.Totul era jucaus. Si era frumos. Puteai scrie si puteai chiar canta despre orice. Erau povesti science fiction, povesti de amor, de omor, mancare si ogor. Erau si povesti cu pesti. Doua feluri de pesti. Dar pe urma nu au mai fost.Este un punct de cotitura in viata. Cred ca e punctul in care pierzi cu adevarat copilaria. Dupa aceea nu mai sunt povesti. Cel putin nu povesti adevarate. Toate plictisitoare, intinate de cotidian, citadin si nesomn.R

    Citește mai departe
© Toate drepturile rezervate Ziarul toateBlogurile