• Practic Numărul 12/2014... 388

         Pentru numărul din luna decembrie al revistei "PRACTIC IDEI PENTRU CASĂ, GRĂDINĂ ŞI APARTAMENT" m-am gândit la cel mai bun loc pentru petrecerea sărbătorilor de iarnă, astfel la paginile 70 şi 71 veţi găsi un atractiv articol semnat de mine despre "Cealaltă Românie" mai precis despre fascinantul şi  mereu spectaculosul Maramureş. Cine ştie poate că de aceea bisericile seculare de lemn, de aici sunt înscrise în Patrimoniul Mondial UNESCO !!!      Trebuie să recunosc că sunt foarte încântat de faptul că şi coperta revistei a fost "armonizată" cu articolul publica

    Citește mai departe
  • Practic Numărul 11/2014... 479

          Şi fiindcă am avut o vacanţă (redacţională), prelungită şi de 5 luni nu am mai avut niciun articol publicat în revista "PRACTIC IDEI pentru casă, grădină şi apartament", iată că odată cu instalarea toamnei, un nou articol a fost publicat în numărul 11/2014. O revenire în forţă cu un articol de 3 (TREI) pagini despre un obiectiv turistic înscris în Patrimoniul Mondial UNESCO. Aflat la paginile 68, 69 şi 70 articolul vă invită şi pe dumneavoastră într-o incursiune la Turnul cu Ceas din spectaculoasa Cetate Medievală a Sighişoarei. Fără nicio îndoială că mulţi dintre cei care citiţi acum aceste rându

    Citește mai departe
  • Practic idei Numărul 6/2014... 422

         Pentru că ploile torenţiale au început să alterneze cu canicula, m-am gândit ca pentru luna iunie, să vă propun o incursiune în superbul oraş-staţiune, Sângeorz-Băi din judeţul Bistriţa-Năsăud. Şi fiindcă în Nr. 2/2014 v-am povestit deja ce oameni deosebiţi sunt năsăudenii, am decis ca pentru acest nou articol să mă axez pe atracţiile şi obiectivele turistice de aici din staţiunea de pe Valea Someşului Mare, lăsându-vă dumneavoastră plăcerea să le descoperiţi la faţa locului.      Totuşi pentru prima oară (în 6 ani), de când scriu în revista PRACTIC IDEI PENTRU CAS

    Citește mai departe
  • Practic idei Numărul 5/2014... 448

           Vara bate la uşa noastră iar concediile şi vacanţele se apropie cu paşi repezi şi siguri. Acesta a fost şi motivul pentru care în numărul din luna mai, a revistei "Practic idei pentru casă, grădină şi apartament" v-am propus o incursiune (la paginile 70 şi 71),în superbul oraş de la ţărmul Mării Adriatice, Pescara.       Şi dacă nu aţi mai apucat să cumpăraţi revista (fiindcă se vinde foarte rapid în ultima vreme), m-am gândit că ar fi frumos şi elegant din partea mea să vă ofer oportunitatea să aflaţi câteva informaţii despre oraşul Pescara, din regiunea Abruzzo, din Italia, aşa că dând un simplu click pe imaginea de dedesubt puteţi lectura articolul chi

    Citește mai departe
  • PRACTIC IDEI Numărul 3/2014... 439

         Fiindcă îmi place foarte mult să călătoresc, am avut oportunitatea să ajung de două ori în superbul oraş polonez RZESZOW şi fiindcă am fost fascinat şi încântat de acest oraş mi-am zis că ar fi deontologic, moral, profesiona şi etic, din partea mea să vin să vă povestesc şi dumneavoastră cum stau lucrurile cu acest oraş încântător !!!       Aşa că dacă NU aţi mai găsit revista la chioşcuri (în ultima vreme se vinde FOARTE repede), vă ofer oportunitatea de a lectura acest articol, de la paginile 72 & 73, chiar aici la mine pe blog şi NU vă sfiiţi să-mi lăsaţi un comentariu, 2, 3, dacă aveţi cumva vreo nelămurire cu privire la acest articol şi/sau

    Citește mai departe
  • Practic Numărul 2/2014... 405

         Fiindcă nu mai scrisesem nimic din noiembrie 2013, m-am gândit că ar fi frumos şi elegant din partea mea să revin în faţa dumneavoastră cu un nou articol purtând semnătura mea. Aşa că în "PRACTIC IDEI", din luna februarie a anului 2014 veţi putea citi un rezumat al întregului sejur din toamna lui 2013 pe care l-am avut în superba staţiune bistriţeană Sângeorz-Băi.      Astfel că la paginile 66 & 67 ale revistei veţi putea lectura viziunea şi sinteza mea despre locurile spectaculoase şi oamenii speciali şi deosebiţi pe care am avut privilegiul şi oportunitatea să-i întâlnesc aici în judeţul Bistriţa-Năsăud !!!

    Citește mai departe
  • Practic Numărul 11/2013... 393

        Fiindcă vara este o mare aglomeraţie pe litoralul românesc, m-am gândit că ar fi mult mai interesant şi foarte distractiv să facem o incursiune pe timpul iernii la malul mării în Mangalia.       Aşa că pentru toţi aceia dintre dumneavoastră care-şi închipuie că un sejur turistic la Marea Neagră, în luna decembrie, este unul ratat le recomand cu mare căldură să citească ceea ce bătrânul Callatis le poate oferi şi pe perioada iernii.

    Citește mai departe
  • Practic Numărul 8/2013... 424

         Cum canicula s-a instalat în toată România, am decis (împreună cu Redacţia "PRACTIC IDEI") că ar fi momentul ideal pentru publicarea unui articol despre "Perla Carpaţilor", Sinaia. Astfel la paginile 74 & 75 vă puteţi delecta cu acest nou articol scris de mine. Dacă nu aţi mai apucat să cumpăraţi revista, puteţi să daţi click pe imagine şi să citiţi articolul aici pe blogul meu şi NU uitaţi aştept ORICE opinie, părere şi critică despre ceea ce am scris !!!

    Citește mai departe