Sări la conținut

Personal

Personal

Blugi de barbati la moda, cu un pret incredibil de bun!

Cand vorbim despre blugi de barbati , am putea crede ca in 2017 nu prea se mai poate impune nimic in acest domeniu in materie de fashion, deoarece s-au propus in sezoanele trecute cam tot ceea ce se poate ca noutati. Cu toate acestea, mici elemente care fac diferenta exista si in acest an, acest lucru […]

Personal

Ochii leoaicei

Ai văzut vreodată o girafă vânată de cinci leoaice? Pământul se învârte de trei ori mai repede sub alergarea ei Iar colbul, vai, colbul se ridică de parcă ar naște dintr-însul o nouă planetă, atât de aprig se teme și el. Apoi mi-am amintit ochii leoaicei, ochii aceia în care vrei să te pierzi cu […]

Personal

Ziua 3 și încă te iubesc

Când cea mai bună prietenă a mea ieșise pe ușă cu ultimele bagaje, mă podidise plânsul și mai tare pentru că începusem să realizez ce avea să se întâmple. Mă plimbam prin casa pe jumătate goală doar cu întrebările mele răsunând între pereții săi și știm cu toții că ecoul nu dă cele mai bune sfaturi...I-am văzut lucrurile lui buluc în casă într-o zi de duminică. Am încercat să îi fac loc în dulapuri, dar nu știam cum să reamenajez camera Corinei. Apoi am înțeles și de ce: nu mai avusesem niciodată o sufragerie a mea de decorat. După ce am reușit să mut câteva cutii, ne-am tot urmat unul pe altul cu grijă, cu o anumită teamă parcă de a nu ne sparge la o privire sau o ciocnire în bucătăria minusculă. Am priceput din nou de ce: nu mai stătusem niciodată doar noi doi în toată casă și nu știam în ce încăpere ar trebui să ne petrecem mai mult timp.Către primele nostre nopți reușesc acum să privesc ușurată, deși cuvintele ne ieșeau pe gură cu greutăți de zece kilograme în jurul

Personal

Din balon

Mi se colorează, din nou, din ce în ce mai frumos, balonul de bine. E plin de muzică, povești, degete pe piele și aromă de cafea. De dimineață, în casa mea de copil, cu pisica amintindu-mi tăcut că n-am alintat-o, îmi imaginam că e pisica noastră, că ai să vii și vom lua micul dejun […]

Personal

Un copil sanatos este un copil fericit

Happy Kid... Cine nu si-ar dori sa afirme cu certitudine ca are un copil fericit? Si numai un parinte stie ca un copil bolnav, chiar si de o banala raceala, iti transmite starea lui de apatie. Eu, cel putin, asa simteam. Daca al meu facea vreun pic de febra, parca imi crestea si mie temperatura instantaneu. Mai ales cand era foarte mic si neajutorat si parca mi-aduceam aminte cum zaceam si eu in copilarie, doborata de vreo amigdalita urata. Si nu suportam sa-l vad suferind, desi toata lumea imi spunea ca un copil duce mai usor boala. Deh, empatie de mama.Am depasit faza asta paralizanta, cand cerul pare sa se prabuseasca din cauza ca cel mic zace. Cu timpul am descoperit ca starea generala a unui copil poate fi imbunatatita considerabil folosind suplimente simple, absolut naturale.

Personal

Saash: Produse create de catre designeri romani

Designerii romani dau dovada de talent, pricepere, imaginatie, bun gust si rafinament, iar acest lucru se reflecta in faptul ca produsele create de ei sunt apreciate atat in tara noastra, cat si peste hotare. Faima lor a ajuns pana la Hollywood, unde vedetele stiu sa aprecieze lucrurile de calitate. Iar ceea ce creatorii de moda autohtoni […]

Personal

Olvídame y Pega la Vuelta

Piesa interpretată de Marc Anthony și Jennifer Lopez la Latin Grammy Awards 2016 a fost lansată inițial de formația argentiniană Pimpinela și a fost compusă de cei doi membri ai săi respectiv Lucía și Joaquín Galán. “Por eso vete, olvida mi nombre, mi cara, mi casa Y pega la vuelta (jamás te pude comprender) Vete,...

Personal

9

Astăzi este despre mine! Este despre un 9 care cred că este norocos. Sau cel puțin așa mi s-a arătat până acum, dacă e să ne luăm după norocul pe care îl au sau îl atrag oamenii, ori dacă e să credem în puterea pe care o au numerele în viețile noastre. Un 9 pe care […]