Anul trecut scriam despre Marinela, fetita care nu primise in zece ani nici o vizita de la Mosu’, oricare ar fi fost el. Lucrurile s-au mai schimbat intre timp. Nu extrem de mult dar indeajuns incat ea sa nu mai faca parte din categoria copiilor fara Craciun. Din pacate, anul trecut Marinela nu era singurul […]
Mă rătăcesc în negura oracolului de minciuni Şi nu ştiu ce să sper, în mine s-au prăbuşit atât de multe lumi Te scufunzi în ape tot mai adânci şi nu mai ştiu pe cine strigi O modalitate de eroare sau un templu plin de trădare O momeală otrăvită sau mi se arată o cale Să …
Ce faci? Pe unde imi mai umbli? Te-ai ratacit usor, din nou, de drumul ce ni l-am propus. Defapt noi cred ca nici nu avem un asemenea drum ci doar imaginatia mea la creat. De ce ma simt atat de dezamagit acum, atat de gol si vibreaza un mic sentiment de furie? Nu e foarte elaborat, insa imi sacaie creierii atat cat sa imi strice buna dispozitie. M-ai intrebat odata daca am scris despre tine, iar pe atunci era o postare in care te gaseam usor printre randuri. Acum, daca m-ai intreba, ai gasi vreo trei, patru postari, insa cu siguranta nu ti-as mai spune ca am mai tastat gandindu-ma la tine. Ti-ai da seama instant ca atentia pe care ti-o distribui e una mult mai speciala. M-as fi bucurat sa-ti fi dat seama ca imi fur din zi clipe si le distribui langa ochii tai. M-as fi bucurat sa-ti fur zambet dupa zi grea de munca si sa-ti fiu cobzar ce-ti canta usor la ureche, sa-ti poti purta somnul spre odihna.
Atâtea oportunități pe care le-am avut de a ne arăta afecțiunea față de o persoană, iar noi am ratat-o. Din lipsă de timp poate sau din lipsă de chef. Am trecut nepăsători, privind numai în față, și am uitat să ne mai uităm în stânga sau în dreapta. Știi, poate într-un colț se ascundea o bătrânică sărăcăcios îmbrăcată cu un coș plin de flori pe care le vindea pentru un ban în plus, sau un copil flămând și zgbribulit așezat pe jos cu o privire pierdută și huiduit de către unii care-i reproșau pentru ce se născuse pe acest pământ. Sau familia noastră... oh, câte momente au trecut în care nu ne-am arătat afecțiunea față de cei pe care îi iubim? De câte or
Sunt uimită de importanța educației, în special în societatea contemporană, dar de două ori mai uimită de incapacitatea ei de control asupra iubirii. Mi-am dorit de atât de multe ori să înțeleg sufletul omului păgân, needucat și simplu – al omului neanderthalian care nu a fost niciodată educat, dar cert este că niciun suflet nu poate fi înțeles în deplinătate decât de sufletul oglindă. Îmi dau seama, în fine, de cel mai important motiv pentru care am ales psihologia: arta de a simți. Dincolo de tot ceea ce promoveaza mass-media legat de psihologie, chiar și literatura de specialitate, pentru mine, ea este arta de a simți. M-am gândit foarte mult la ideile de transfer și contratransfer. M-am gândit mult la capacitatea nemărginită care locuiește în interiorul nostru, de a simți – a ne simți pe noi și a-i simți pe ceilalți. Suntem un izvor de ajutor, de
Fiecare din noi a avut măcar o zi prostă în viaţa lui, dar am depăşit-o, a urmat alta, mai bună. Suntem oameni toţi greşim, suferim, pierdem...Majoritatea adolescenţilor în ziua de astăzi sunt trişti,deprimaţi...Un răspuns la toate astea e "Dragostea", da e frumoasă, dar priveşte-o cu ambii ochi, ea nu va fi alături de tine mereu, doar un timp, apoi dispare, vine alta...Stăpâneşte-te! Nu lăsa să te distrugă să te ducă în eroare..Suntem tineri, trebuie să ne gândim la viitorul nostru, la ceea ce vrem să facem, ce să avem, ce ne dorim, avem vise care trebuie împlinite...Da şi dragostea e frumoasă, dar găseşte-o doar atunci când eşti pregătit, îţi este pus totul în plan, eşti gata...Dacă te consideri o persoană neînţelegătoare, atunci, mai întâi corecteză-te, nu năvăli asupra celor ce cu adevărat vor să fie cu tine. Tu schimbă-te, alţii nu te vor putea ajuta...Încearcă să zâmbeşti tuturor, şi ei îţi vor răspunde la fel...Priveşte lumea cu alţi ochi, mai buni... Împrieteneşte-te cu
Am donat sânge de i-ar fi ajuns lui Sergiu Nicolaescu în toate filmele pe care le-a turnat. Apoi, cu banii nedați pe vopsea roșie, l-ar fi angajat pe Bobby din Dallas să joace rolul lui Mihai Viteazu'. Așa sunt eu, altruist. Dar sincer, mă și amuză procesul. Importanța pe care și-o dau asistentele și doctorițele în timp ce accesează Sistemul ca să-ți introducă, culegând tastele, datele personale. Încruntarea sprâncenelor când Sistemu' nu merge. Panica când Sistemu' insistă să nu meargă. Sfaturile mele degajate: trebuie sa vă conectați la internet, trebuie să vă conectați la vpn, trebuie să va logați, acum puteți da Search. Gata dom'le, că știm și noi, își revin dintr-o data doctorițele la viață, ia întinde degetul încoace să facem testele.Dar astea sunt cazurile fericite, de care îmi aduc aminte cu plăcere. Sunt și cazuri mai nefericite decât plecatul la serviciu într-o zi de luni ploioasă. De exemplu, am donat sânge recent la spitalul Floreasca. Nu, nu pentru victimele de la C
Finalul de an te prinde de cele mai multe ori cu rezolutiile in vine. Asta pentru ca dupa ce tragi si tragi, la fina l(la orice final), ai revelatii. La mine stiu ca asa e. Revelatii de orice fel se aduna la final de an: profesionale, sentimentale, relationale la modul general. Si incep sa le analizez pe toate partile: aici am facut bine, aici nu, aici de asta s-a intamplat asa. La un punct, innebunesti. Sau daca nu innebunesti, ai cele mai mari sanse sa devii un sihastru. Adica, pe romaneste, asa te-ai baga intr-o pestera si nu ai mai iesi de acolo pentru vreo 3 ani, cel putin.Anul asta insa, am schimbat placa. Si in loc sa imi las mintea sa le rumege din nou si sa se autocompatimeasca, am mers putin mai departe si m-am fortat. M-am fortat, frate! Nu sa fiu optimista neaparat, dar sa le accept pe toate asa cum vin si sa gasesc solutii pentru ele. Adica, pe scurt, sa fiu productiva eu cu mine insami. Si cu viata mea. There for, dupa o perioada de lam
