Sări la conținut

Personal

Personal

A şaptea dimensiune pe Facebook (DXXXV)

17 septembrie 2020 Despre comunişti Deşi au promovat austeritatea marxistă, au trăit în opulenţă. Deşi se erijau în protectori ai clasei muncitoare, au exploatat-o în beneficiul lor. Deşi hrăneau visuri de mai bine pentru oamenii obişnuiţi, au coborât viaţa lor la nivelul obişnuinţei de a trăi într-un coşmar tras la indigo. Pentru cei mulţi au […]

Personal

Din perioada în care unii români chiar luptau cu PSD = ciuma roşie, nu emigrau sau se lăsau cumpăraţi

În noiembrie 2004, după 3 mandate şi peste 11 ani de domnie bolşevică în România, KGB-istul criminal Ion Iliescu pleca de la Cotroceni, iar mafiotul corupt, omul ruşilor, Adrian Năstase se pregătea să-i ia locul. Pentru aceasta, puşcăriaşul Adrian Năstase modifica, prin fraudă, Constituţia României în 2003, astfel încât mandatul de Preşedinte al României devenea […]

Personal

Pasagerii sunt vinovați de acest nou obicei enervant „la fiecare zbor”, mărturisește echipajul de cabină: „Sunt pur și simplu nedumerit”

Una dintre cele mai iritante tendințe a urcat pe cerul prietenos. A existat o creștere alarmantă a numărului de pasageri care au conversații în modul difuzor sau care urmăresc filme și emisiuni TV fără căști, atât în ​​avion, cât și în aeroport. „La început m-a iritat. Apoi m-a enervat. Apoi m-a enervat. Acum sunt doar […]

Personal

Slemol pentru o silueta...sanatoasa

De fapt, pe cutie scrie "silueta fara riscuri", cu referire la faptul ca o dieta de slabire poate fi extrem de daunatoare sanatatii daca este dusa la extrem. Dar chiar si pe termen scurt, un regim alimentar mai restrictiv, de cateva saptamani, poate perturba functionarea organismului nostru. Si, din proprie experienta, va asigur ca daca ai capatat un deficit cronic de vitamine/minerale, greu il mai recuperezi, indiferent ce suplimente ingurgitezi.Asadar, Slemol, suplimentul ayurvedic 100% natural din pla

Personal

Jurnalele unei adolescente (ne)obisnuite

Pana sa mi-aduc eu aminte sa schimb pe pagina blogului titlul volumului pe care il citesc in acest moment, am sarit o carte pentru simplul motiv ca am terminat-o in vreo trei zile. Este vorba despre ceva cu totul altfel fata de ceea ce lecturez de obicei, si anume o poveste vesela despre viata din liceu. Un liceu american, bineinteles.Jurnalele lui Carrie de Candace Bushnell preced scenariul din binecunoscutul serial "Sex and the city", prezentand debutul in viata de adult al eroinei Carrie Bradshaw, atat de indragita de fanii filmului.

Personal

Un imprumut simplu si rapid pe internet

Un imprumut simplu si rapid pe internet Dintre toate companiile bancare, este extreme de greu sa alegi doar una singura deoarece tipurile de informatii oferite sunt de obicei insuficiente iar sa nu vorbim de categoria de dobanzi si comisioane care iti fac viata un iad. Nu esti experimentat in strategii economice dar macar stii care […]