Sări la conținut

Personal

Personal

În "Albatros" nr 30

Anul trecut Societatea de Haiku din Constanţa a împlinit 30 de ani de activitate. Cu acest prilej am adresat şi eu un mesaj de felicitare care a apărut în numărul 30 al revistei "Albatros" la finalul anului trecut (decembrie 2022). Societatea de Haiku din Constanţa, înfiinţată în acelaşi an cu revista „Albatros“ şi Festivalul Internaţional de Haiku de la Constanţa, în 1992, prin strădania câtorva oameni potriviţi,a ajuns în timp, cu implicare, sacrificiu, dedicare, să fie recunoscută şi apreciată naţional şi internaţional.Rezistă astăzi tot mai puţine redute culturale. Printre ele se află, din fericire, Societatea de Haiku din Constanţa. Mă simt onorată să mă pot număra printre prietenii şi colaboratorii acestei societăţii în general şi a membrilor ei în mod particular, că am putut intinera aici expoziţia foto-haiku „Declic în silabe” împreună cu Oana Gheorghe şi Broşu Constantin, că ne-am reîntâlnit şi la B

Personal

Ce să urmărești pe Eurosport în Aprilie

Punctul culminant și totodată finalul sezonul de snooker este la orizont. Cei mai buni jucători ai ultimului an se reunesc la Sheffield, în celebrul teatru Crucible, pentru Campionatul Mondial, începând cu 20 aprilie. Luca Brecel este campionul-surpriză de anul trecut și va încerca să-și apere titlul câștigat în fața lui Mark Selby. Selby, John Higgins și Mark Williams sunt multipli câștigători […] The post first appeared on Daniel Urda. Related Posts: Top 10 cei mai buni Dj-i au fost pe scena UNTOLD

Personal

8 dintre cele mai precise detectoare de text AI (Artificial Intelligence – Inteligenţă Artificială)

Odată cu creșterea conținutului scris prin inteligență artificială, este esențial să fii atent la ceea ce este scris de om. Iată câteva dintre cele mai precise detectoare de text AI. Pe măsură ce modelele lingvistice precum GPT continuă să se îmbunătățească, devine din ce în ce mai dificil să se facă diferența între textul generat […]