Sări la conținut

Profesional

Bloguri profesional, afaceri, arhitectura, bani online, economic publicitate.

Profesional

Ce debitori fac obiectul publicării trimestriale pe site-ul ANAF – conform noului OPANAF 3501/2017

Ordinul preşedintelui ANAF nr. 3501 din 5 decembrie 2017 pentru modificarea Procedurii de publicare a listelor debitorilor care înregistrează obligaţii fiscale restante, precum şi cuantumul acestor obligaţii, aprobată prin Ordinul preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală nr. 558/2016, publicat in Monitorul Oficial nr. 980 din 11 decembrie 2017, modifica procedura de publicare datornici astfel: – […]

Profesional

Nou de la ITM – în cazul în care nu sunt aleși reprezentanți, angajatorul va invita la negocieri pe toți salariații, printr-o notificare scrisă

În sensul Legii nr. 62/2011, a dialogului social, republicată, cu modificările și completările ulterioare, unitatea reprezintă persoana juridică care angajează nemijlocit forța de muncă, iar negocierea colectivă reprezintă negocierea dintre angajator sau organizația patronală și sindicat ori organizația sindicală sau reprezentanții angajaților, după caz, care urmărește reglementarea relațiilor de muncă ori de serviciu dintre cele […]

Profesional

Barbu Vacarescu 2 camere la prima inchiriere

COMISION = 0% In proiectul 102 The Adress situat pe Barbu Vacarescu, va propunem la prima inchiriere un apartament cu 2 camere, amplasat la etajul 7 cu orientare vest. Poate fi inchiriat atat pentru locuinta cat si pentru birou. Apartamentul se compune din living cu bucatarie deschisa, dormitor, baie si logie. In subsol dispune de un loc de parcare. Se inchiriaza nemobilat, cu posibilitatea utilarii si mobilarii bucatariei. Apartamentul beneficiaza de dotari si finisaje premium. Accesul catre locatie este facil iar in imediata apropiere sunt mijloace de transport in comun, magazine: Kaufland, Carrefour, farmacia Tei, parcul Circului si parcul verdi, inclusiv Mall Promenada. Zona: Barbu Vacarescu

Profesional

Baloane botez cu verde, alb si auriu

Baloane botez cu verde, alb si auriu Arcada de baloane realizata pentru petrecere botez. In pretul afisat sunt incluse baloanele , chiria arcadei, montarea la fata locului, precum si cheltuielile de transport in Bucuresti. Pentru comenzi in exteriorul Bucurestiului se percepe o taxa suplimentara de transport in functie de km exteriori. Dimensiuni arcada: 2 diametrul. Puteti vedea prezentarea video a produsului, deruland in jos, in zona descriere. Pentru mai multe informatii ne puteti contacta la numarul 0724.10.88.51

Profesional

„SVIS Moldova” –  o rețea de entuziaști care fac viața tinerilor din Moldova mai bună

La 28 decembrie 2021, am dat restart rețelei informale „SVIS Moldova”. Ne-am reîntâlnit cu colegi din 12 OSC prestatoare de servicii sociale pentru tineri social-vulnerabili. Deși revăzuți online, ne-am transmis prin ecrane căldura, sprijinul și dorința de unire a eforturilor pentru a le oferi tinerilor de pe ambele maluri ale Nistrului servicii mai bune. Prin […]

Profesional

Guvernul aproba acordarea concediului paternal la nasterea fiecarui copil si majoreaza perioada de acordare

Guvernul modifica Legea concediului paternal nr. 210/1999, printr-o ordonanta de urgenta care transpune in legislatia nationala Directiva (UE) 2019/1158 privind echilibrul dintre viata profesionala si cea privata a parintilor si ingrijitorilor. Actul normativ prevede acordarea concediului paternal si a indemnizatiei aferente tuturor tatilor care au calitatea de lucrator, cu un contract de munca sau un