Pompierii militari din cadrul Detașamentului Câmpina au fost solicitați să intervină, în jurul orei 04:45, pentru localizarea și lichidarea unui incendiu produs la o locuință din localitatea Bănești, str. Urletei.Pentru gestionarea cu operativitate a acestei intervenții, au fost mobilizate, progresiv, 4 autospeciale de stingere cu apă și spumă și un echipaj SMURD. La sosirea echipajelor de pompieri, incendiul se manifesta generalizat, la întreaga locuință, pe o suprafață de cca. 200 mp, existând posibilitatea de propagare la vecinătăți. Prin acțiunea promptă a pompierilor, acest pericol a fost îndepărtat, aceștia reușind să localizeze incendiul în cel mai scurt timp. Nu au existat persoane surprinse de incendiu, însă o femeie în vârstă de 84 ani a suferit un atac de panică. Acesta a fost asistată la fața locului și, ulterior, a fost transportată la spital pentru îngrijiri suplimentare. La finalul intervenției, pompierii au stabilit că incendiul a pornit, cel mai probabil, de la un