Gruparea de Jandarmi Mobilă „Matei Basarab“ Ploiești ascunde multe poveşti interesante ale celor care, la un anumit moment din viaţa lor, au luat decizia de a îmbrăca uniforma militară. Printre aceştia se numără şi Georgeta Szabo (43 ani), care, după 11 ani de activat în domeniul vânzărilor, a schimbat macazul la o carieră în Jandarmerie.
A fost atrasă dintotdeauna de uniforma militară, de organizare și disciplină, iar în momentul în care nu s-a mai regăsit în ceea ce profesa de ani buni, a decis să facă o schimbare. Lucrurile nu i-au ieșit din prima, dar perseverentă din fire și conștientă că pasul de la dorință la realitate stă doar în puterile ei, Georgeta a reușit să ia examenul din sursă externă pentru subofițer, pe linie de secretariat, la Direcția Generală a Municipiului București (DGJMB). Se întâmpla în 2019, an în care încercase și la Gruparea Mobilă Ploiești, dar n-a fost să fie atunci. „Îmi aduc aminte că l-am avut în comisie chiar pe domnul colonel Cadioglu, actualul co