Sări la conținut

Regional

Regional

Om de afaceri de succes, la 34 de ani, vrea primar în comuna Marginea

La Marginea, comuna cu aproape un sfert dintre localnici plecaţi la muncă prin toate colţurile lumii şi cunoscută atât prin ceramica neagră sau olărit, cât şi prin solidaritatea sătenilor care, în 2009 de exemplu, au construit un pod într-o singură zi, sătui să aştepte autorităţile care se chinuiau de mai bine de un an de zile să-l ridice pe cel distrus de la inundaţii, sau care, lunile trecute, au pus mână de la mână, de la cel mai sărac la cel mai bogat, şi au ridicat din temelii patru case mistuite într-o noapte de incendiu, un tânăr în vârstă de 34 de ani vrea să ajungă primar.Petrică Grigorean este unul dintre miile de mărgineni care şi-au „rupt spinarea” prin străinătate şi, întors acasă de câţiva ani, s-a săturat de neputinţa autorităţilor locale şi vrea să schimbe imaginea comunei natale fără trotuare, apă, canalizare, drumuri bune, cu zeci de case fără curent electric etc.A plecat în Grecia la 19 ani şi astăzi este un prosper om de afaceri

Regional

EURO 2020.ULTIMA ETAPA. REZULTATE GRUPELE D, E SI F

GRUPA D : Anglia câștigă grupa D și e gata de șocul de pe Wembley! Croația și Cehia merg și ele în „optimi” la Euro 2020. Anglia a învins Cehia, scor 1-0, iar Croația a trecut de Scoția, scor 3-1, în meciurile decisive ale grupei D de la Euro 2020. Englezii, croații și cehii merg împreună în optimile de finală! Anglia a câștigat grupa și va juca pe 29 iunie, tot pe Wembley, împotriva ocupantei locului secund din grupa F, cea din care fac parte Germania, Portugalia, Franța și Ungaria Croația a încheiat pe locul secund și va juca în optimi pe 28 iunie, la Copenhaga, împotriva ocupantei locului secund din grupa E, cea din care fac parte Spania, Suedia, Slovacia și Polonia Cehia a terminat grupa pe locul 3 și s-a calificat la rândul său în optimile de finală. Își va afla adversara în momentul în care se vor cunoaște toate cele 4 echipe calificate de pe locurile 3

Regional

Procurorii din cadrul D.N.A.– Serviciul teritorial Iași au trimis în judecată, în stare de arest preventiv, un agent de poliție în cadrul Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor Iași , pentru trafic de influ

COMUNICAT D.N.A.– Serviciul teritorial Iași Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Iași au dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a unui inculpat pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență. În rechizitoriul întocmit, procurorii a

Regional

ALEGERI LOCALE 2024.REZULTATE PARȚIALE -PRIMĂRIA ȘI CONSILIUL LOCAL PLOIEȘTI. Candidatul independent (susținut de Mișcarea Noi Ploieștenii) MIHAI POLIȚEANU, noul edil al Ploieștiului

Astăzi dimineață, la ora 10.00, după numărarea și centralizarea rezultatelor din aproximativ 140 de secții de votare din municipiul Ploiești, candidatul independent (susținut de Mișcarea Noi Ploieștenii) MIHAI POLIȚEANU - a obținut 25.14 % din voturile exprimate , devenind noul edil al Ploieștiului.Rezultate parți

Regional

EVALUAREA privind activităţile / misiunile desfăşurate / executate de Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Prahova, potrivit competențelor, în perioada sezonului estival (01.06 - 15.09.2024)

În fiecare an, sezonul estival este caracterizat prin mobilitatea ridicată a persoanelor, atât din ţară cât şi din străinătate care, pe fondul concediilor de odihnă şi a vacanţei şcolare, se deplasează spre staţiunile turistice, fapt care determină creşterea valorilor de trafic ruti

Regional

Comunicat de presă Ministerul Afacerilor Interne.”Deși numărătoarea voturilor a fost finalizată, s-a suspendat transportul voturilor către locațiile Birourilor Electorale”

Desi numaratoarea voturilor a fost finalizată, s-a suspendat transportul voturilor către locațiile Birourilor Electorale, context în care atribuțiile structurilor Ministerului Afacerilor Interne, și mă refer aici la Poliția Română, la Jandarmeria Romana și la celelalte structuri ale Ministerului Afacerilor Interne au drept atribuții pe siguranța aces