Sări la conținut

Regional

Regional

Infracțiune la regimul rutier în județul Prahova

 „Polițiștii rutieri din cadrul Poliției municipiului Ploiești au oprit, pe Bulevardul Independenței din municipiu la data de 5 martie a.c. un autoturism condus de către un bărbat de 59 de ani din județul Ilfov. În urma verificărilor efectuate în bazele de date polițiștii au constatat faptul că bărbatul în cauză figurează cu exercitarea dreptului de a conduce autovehicule suspendată. În cauză polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea situației de fapt și luarea măsurilor legale care se impun în cadrul unui dosar penal deschis sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui  vehicul  de către o persoană căreia exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendată.„ IJP PRAHOVA Foto ilustrativ

Regional

SÂNGELE TĂU SALVEAZĂ VIEȚI.Campanie umanitară de donat sânge la Centrul de Transfuzie Sanguină Ploiești

O nouă campanie de donat , se va desfășura la Centrul de Transfuzie Sanguină Ploiești. Astfel, publicația on line INFO PLOIEȘTI CITY în colaborare cu Asociația Antreprenorilor de Fapte Bune și Centrul de Transfuzie Sanguină Ploiești, vor organiza campania umanitară „SÂNGELE TĂU SALVEAZĂ VIEȚI„. Campania urmând a avea loc în perioada 27 februarie martie 2025, la Centrul de Transfuzie Sanguină Ploiești, pe Şoseaua Vestului, Nr. 24 A , lângă SAJ PRAHOVA. Donarea de sânge. Un act medical lipsit de riscuri? DA! Dacă eşti perfect sănătos şi pregătit psihologic pentru a dona sânge totul va decurge bine şi nu se va întâmpla nimic neplăcut, adică senzaţie de rău sau lipotimii nedorite. Donarea benevola de sânge este un act medical simplu si lipsit de riscuri. In timpul donării nu te poţi contamina cu nici un virus sau bacterie deoarece toate materialele folosite sunt de unica folosinţa, sterilizate din fabrica, de cea mai buna calitate, si se desfac din ambalajul lor in fata

Regional

IJP PRAHOVA.BULETIN INFORMATIV.5 MARTIE 2025

BĂRBAȚI REȚINUȚI  DUPĂ CE AR FI FURAT DINTR-UN IMOBIL Polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Ciorani au efectuat în cursul zilei de 4 martie a.c., o percheziție domiciliară în comuna Ciorani. Acțiunea s-a desfășurat în cadrul unui dosar penal ce vizează comiterea infracțiunii de furt calificat. Din cercetările efectuate până în prezent, a reieșit că în perioada octombrie 2024-februarie a.c. persoanele bănuite de comiterea faptelor ar fi pătruns într-un imobil din comuna Baba Ana prin efracție, deconectând  sistemul video de supraveghere și ar fi sustras mai multe bunuri. În urma perchezițiilor, două persoane au fost conduse la sediul poliției pentru audieri.  După administrarea probatoriului, față de doi bărbați, cu vârstele de 22 și 33 de ani, a fost dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore.  Aceștia urmează să fie prezentați unității de parchet competente în vederea luării unor măsuri preventive suplimentare. Cercetările continuă pentru clarificarea întregii situații de

Regional

Incediu la un apartament din municipiul Ploiești, pe strada Victoraș

 Joi după amiază, în jurul orei 14.00,  la un apartament situat în municipiul Ploiești, pe strada Victoraș, a izbucnit un incendiu.La fața locului au fost mobilizate forțe și mijloace din cadrul Detașamentului 1 Ploiești, astfel: 2 autospeciale de stingere cu apă și spumă, o autospecială pentru descarcerare, o autoscara și un echipaj SMURD. Incendiul  s-a manifestat la nivelul balconului unui apartament situat la etajul 3, pe o suprafață de aproximativ 3 mp. Nu au fost înregistrate victime și nu s-a impus evacuarea locatarilor. ISU PRAHOVAFoto ilustrativ

Regional

IJP PRAHOVA. „PATRULA ȘCOLARĂ ÎN ACȚIUNE „

 „Miercuri, 4 martie a.c., în intervalul orar 12.00-13.00, politistii rutieri din cadrul Poliției municipiului Ploiești au fost prezenți la Şcoala Gimnazială George Coșbuc din municipiul Ploiești, unde au desfăşurat activităţi de instruire a elevilor care fac parte din patrula școlară de circulaţie. Pentru a implica direct elevii în menținerea siguranței rutiere, aceștia au fost echipați cu palete de dirijare, veste reflectorizante și șepci, inscripționate cu „PATRULA ȘCOLARĂ” și au asigurat, împreună cu polițiștii, traversarea pietonilor în siguranță, pe trecerea de pietoni din zona școlii.  Patrula şcolară de circulaţie reprezintă o formă de educaţie rutieră prin care elevii pot transpune în practică, în condiţii reale de trafic, cunoştinţele privind circulaţia pe drumurile publice, însuşite în timpul activităţilor educative cu tematică rutieră. Activitatea a avut drept scop responsabilizarea micilor pietoni cu privire la importanța respectării regulilor de circulație, dar și con

Regional

Grupul Maniacs.Protest la Ploiești pentru lipsa de finanțare a FC Petrolul Ploiești

  Un protest inedit, un „semnal de alarmă”, așa cum îl numesc organizatorii, privind lipsa de finanțare a echipei de fotbal, emblemă a Ploieștiului, FC Petrolul, a avut loc miercuri seară  în oraș. Semnalul de alarmă a constat în fotografierea unui banner în fața mai multor instituții și companii private din oraș. Maniacs 2001 este gruparea suporterilor care a inițiat protestul.Companii precum Rompetrol, OMV Petrom, Coca-Cola, Unilever, Aquila, dar și instituții ca Primăria Ploiești sau Consiliul Județean Prahova, au apărut în fotografiile postate pe Facebook de cei de la Maniacs 2001. În opinia lor, mai ales companiile private, pot contribui decisiv la salvarea echipei. Trebuie doar să vrea…„ZERO SUSȚINERE FINANCIARĂ PENTRU EMBLEMA PRAHOVEANĂ”, a fost scris pe bannerul care a fost afișat în fața instituțiilor.„Petrolul Ploiești întruchipează spiritul unei comunități lăsate în urmă. Fără finanțare locală sau privată, doar sprijinul neclintit al oamenilor care știu ce înseamnă să te

Regional

Gala Rețeaua Fetelor Neînfricate, un altfel de Martisor oferit de Fundatia Progress

  Proiectul Rețeaua Fetelor Neînfricate derulat în perioada aprilie până în decembrie 2024 s-a încheiat cu succes, depășindu-și obiectivul de beneficiare propus. Astfel, peste 1300 de fete din mediul rural au beneficiat de educație alternativă în cluburi de împuternicire din 146 de biblioteci din România și Republica Moldova prin acest proiect derulat de Fundația Progress, cu scopul de a educa, de a crește nivelul de capacitare și de a dezvolta intelectual 1000 de fete din mediul rural, pentru ca ele să facă față mai bine provocărilor aduse de viitor.Fetele din Romania rurală cu care a lucrat organizația noastră au declarat într-o cercetare inițială din anul 2021 ca au fost victime ale abuzului verbal (53%), victime ale abuzului fizic (20,6%), 39% au fost jignite sau dispretuite, iar 47% se gandesc cu ingrijorare la viitorul lor (http://www.progressfoundation.ro/studiu-atitudinile-si-provocarile-fetelor-din-romania-rurala-in-anul-2021/). Prin urmare, grupul țintă al proiectului au fo

Regional

O femeie din localitatea Târgșoru Vechi este dată dispărută. Dacă o vedeți sunați la Poliție

 La data de 25 februarie a.c., polițiștii din cadrul Secției Rurale de Poliție Blejoi au fost sesizați de către o femeie, cu privire la faptul că fiica sa, CIUNGRADI ALEXANDRINA CONSTANTINA, de 37 de ani, din localitatea Târgșoru Vechi a plecat de la domiciliu în ziua de 24 februarie a.c., și nu a mai revenit. Femeia este cunoscută cu afecțiuni psihice. La momentul plecării voluntare, femeia purta o căciulă roz, geacă neagră cu dungi albe, o pereche de pantaloni maro și încălțări sport de culoare albastră. Persoanele care pot oferi informații cu privire la femeia căutată sunt rugate să se adreseze celei mai apropiate unități de poliție sau să apeleze numărul unic de urgență 112.Sursă:IPJ PRAHOVA

Regional

COMUNICAT D.N.A. „Percheziții în 5 locații din Bucureşti şi Constanța„

 Biroul de Informare și Relații Publice este abilitat să transmită următoarele: Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție –  Secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție, în colaborare cu procurorii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București și cu investigatori din cadrul Departamentului Apărării al Statelor Unite ale Americii – Serviciul de Investigații Penale al Apărării (D.C.I.S.) și Serviciul Naval de Investigații Penale (N.C.I.S.), efectuează cercetări într-o cauză penală transfrontalieră ce vizează suspiciuni privind săvârșirea unor infracțiuni de corupție asupra unor funcționari din cadrul unei organizații internaționale. În cursul zilei de 21 februarie 2025, ca urmare a obținerii autorizărilor legale de la instanța competentă, sunt efectuate percheziții domiciliare în 5 locații situate pe raza municipiului București și a județului Constanța, dintre care una este sediul unei societăți comerciale, restul reprezentând domiciliil

Regional

„HAI ROMÂNIA-Povestea Generației de Aur„. Un documentar superb despre naționala României de fotbal și anii săi de glorie (foto-video)

Joi seară am fost la filmul -documentar„HAI ROMÂNIA-Povestea Generației de Aur „, la Cinema City în Ploiești Shopping City.Pelicula care a durat mai bine de oră și 20 minute, ne-a reamintit de acele momente dramatice, emoționante, de suspans și de bucurie enormă, de la Campionatele Mondiale din 1990 și 1994.