"Dincolo de aparențe la Penitenciarul Ploiești"
INFORMARE DE PRESĂ Penitenciarul Ploiești
INFORMARE DE PRESĂ Penitenciarul Ploiești
”La data de 23 ianuarie a.c., în jurul orei 14.30, polițiștii Secției Rurale Valea Călugărească, în timp ce se aflau în exercitarea atribuțiilor de serviciu, în localitatea Moara Nouă, au efectua
Comunicat Consiliul Județean Prahova Președintele Consiliului Județean Prahova, Virgiliu Daniel Nanu, monitorizează îndeaproape lucrările centurii ocolitoare Com
FC PETROLUL PLOIEȘTI a demarat procedura de comercializare a biletelor pentru meciul de campionat cu CFR Cluj, ce se va disputa sâmbătă, de la ora 21.00, pe “Ilie Oană”, în cadrul etapei a 13-a din Superli
Persoanele neasigurate pot beneficia de servicii de prevenție, de depistare și confirmare a afecțiunii oncologice, decontate de sistemul asigurărilor sociale de sănătate. Pentru a beneficia de aceste servicii, o astfel de persoană trebuie să urmeze câțiva pași:
„Polițiștii din cadrul Poliției oraşului Vălenii de Munte au fost sesizați, la data de 5 noiembrie a.c., în jurul orei 21.00, de către un bărbat, despre faptul că la data de 2 noiembrie a.c., tatăl său ar fi fost înjunghiat. În baza sesizării, polițișt
„Polițiștii Secției de Poliție Rurală Cocorăștii Colț, în timp ce se aflau în exercitarea atribuțiilor de serviciu, la data de 5 noiembrie a.c, în comuna
Luni seară, pe terenul 2 al Bazei Sportive” Kiru Sport „, MFC X-TEAM PLOIEȘTI a întâlnit în „deplasare „, în etapa a 23 a din Liga B Minifotbal-Prahova, echipa „gazdă „, lidera la zi... MFC YANKEII.Prima repriză a aparținut „yankeiilor „, care au intrat la pauză cu un sec 3-0, toate goluriile fiind marcate datorită greșelilor jucătorilor adverși.În mitanul secund, elevii lui Remus Simion au intrat cu mai mult curaj în teren, au dominat și au avut ocazii.Din nefericire, au marcat un singur gol înainte cu 5 minute de fluierul final.Președintele cu piciorul în ghips.La meci a participat și Președintele celor de la MFC X-TEAM PLOIEȘTI (Antonio Gheorghe), acesta având piciorul în ghips în urma unei rupturi de menisc.
Casa de Asigurări de Sănătate a județului Prahova reamintește cetățenilor că, la nivelul județului, se derulează Programul național de sănătate mintală-subprogramul național de servicii conexe acordate persoanelor diagnosticate cu tulburări din spectrul autist. Astfe
Astăzi dimineață , pompierii militari din cadrul Detașamentului 1 Ploiești cu 3 autospeciale de stingere, o autospecială pentru descarcerare și o autospecială de primă intervenție și comandă, au intervenit la un incendiu izbucnit la un apartament de pe strada Făt Frumos din Ploiești. În sprijin, a acționat și un