Sări la conținut

Regional

Regional

Incendiul la un hotel din centrul Ploieștiului

Astăzi după amiază, în jurul orei 16.30, pompierii militari din cadrul Detașamentului 1 Ploiești au intervenit la un hotel aflat pe Bd. Independenţei din Ploiești.Pentru gestionarea situației operative au fost mobilizate 2 autospeciale de stingere și un echipaj SMURD. Incendiul a afectat un motor ele

Regional

Incendiu la un centru de colectare fier vechi pe raza comunei Bănești, satul Urleta

 Joi după amiază, în jurul orei 14.30, la un centru de colectare fier vechi pe raza comunei Bănești, satul Urleta, s-a produs un incendiu.Au intervenit  pompierii militari din cadrul Detașamentului Câmpina cu 3 autospeciale de stingere, o autospecială de primă intervenție și comandă și o ambulanță SMURD. Incendiul s-a manifestat  la deșeuri feroase și neferoase pe o suprafață de aproximativ 100 mp, fără a fi înregistrate victime. ISU PRAHOVAFoto ilustrativ/câmpinatv.ro

Regional

Roxana Prună, tânăra care a lăsat viața din Capitală pentru o carieră la Gruparea de Jandarmi Mobilă Ploiești: „în viață trebuie să ai curaj!“

„Polițiștii Serviciului Rutier, în timp ce se aflau în exercitarea atribuțiilor de serviciu, la data de 7 martie a.c, au fost sesizați despre producerea unui accident rutier pe Drumul Național 1D, în afara localității Drăgănești. Din primele cercetări la fața locului a reieșit faptul că un bărbat de 57 de ani, care conducea un autoturism, pe Drumul Național 1D, la un moment dat ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare și ar fi ieșit în afara părții carosabile. În urma producerii accidentului rutier a rezultat vătămarea corporală a conducătorului auto, care a fost transportat la spital pentru acordarea îngrijirilor medicale de specialitate.  Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul  fiind negativ. Polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea situației de fapt și luarea măsurilor legale care se impun, în cadrul unui dosar penal deschis sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.„

Regional

Inspectoratul Județean de Poliție Prahova a implementat un set extins de măsuri pentru asigurarea ordinii și siguranței publice în perioada Sărbătorilor de Rusalii

Inspectoratul Județean de Poliție Prahova a implementat un set extins de măsuri pentru asigurarea ordinii și siguranței publice în perioada Sărbătorilor de Rusalii, care se vor desfășura în perioada 22-24 iunie 2024. Aceste măsuri au scopul de a asigura un climat de siguranță și ordine publică pentru toți locuitorii și vizita

Regional

Trafic închis pe strada Depozitelor

Pitești: Se închide traficul. Circulația rutieră pe strada Găvenii din Pitești pe tronsonul dintre strada Depozitelor și calea ferată va fi închisă temporar. Anunțul îl face Administrația Domeniului Public (ADP), care precizează că tronsonul respectiv va fi închis pentru lucrări de asfaltare. „Solicităm înțelegere de la participanții la trafic și ne cerem scuze pentru disconfortul […]