Scoaterea Sfintei Cruci este sărbătorită de Biserica Ortodoxă
la 1 august.
În prima zi a lunii august, era scos din trezoreria imperială
din Constantinopol lemnul Sfintei Cruci și era dus în procesiune
până la Catedrala Sfânta Sofia. La ceremonie participau mulți
preoți și diaconi, care tămâiau pe tot drumul lemnul Crucii pe care
s-a răstignit Hristos Mântuitorul lumii.
Mulțimea se oprea pe parcurs la o fântână cu un baptisteriu,
unde se făcea binecuvântarea apei, pentru ca apoi Sfânta Cruce sa
fie pusă pe masa altarului Sfintei Sofia.
Din catedrală se făceau apoi, în fiecare zi, până la
sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului (15 august), procesiuni în
cartierele orașului, pentru a purifica aerul și a-i proteja pe
locuitorii cetății de epidemiile ce se puteau răspândi cu
repeziciune la acea epocă, mai ales pe căldurile din luna
august.
Sfânta Cruce este prăznuită de-a lungul anului bisericesc de
câteva ori: Înălțarea Sfintei Cruci, la 14 septembrie; Duminica
Sfintei Cruci, a treia duminică din Postul Mare; Scoaterea
cinstitului Lemn al Sfintei Cruci, pe 1 august; Arătarea semnului
Sfintei Cruci pe cer, în Ierusalim, pe 7 mai.
Astăzi sunt prăznuiți și cei 7 frați Mucenici Macabei, care au
suferit chinuri mari și moarte martirică pentru că s-au opus
încercărilor de întoarcere a poporului israelit de la credința în
Dumnezeu la închinarea la idoli.
Prigoana a început în timpul regelui Antioh al IV-lea (175-164
î.Hr.), numit și Epifanis, adică luminos, „dar care mai mult era
numit de alții Epimanis, adică nebun, pentru că s-a sculat cu
nebunie împotriva lui Dumnezeu cel adevărat și împotriva sfințeniei
Lui, făcîndu-se chip al lui Antihrist” (Viețile Sfinților).
Pe fondul tulburărilor din interiorul lumii iudaice, regele
Antioh, care domnea într-o parte a imperiului întemeiat de
Alexandru cel Mare (Macedon) (336-323 î.Hr.), a dispus ca toate
popoarele din toate semințiile aflate sub conducerea sa să adopte
valorile elenistice și în mod obligatoriu cultul zeilor să fie
singurul practicat.
În Ierusalim aplicarea acestei dispoziții a fost favorizată
„de către învățătorii cei mincinoși ai legii și de către arhiereii
Ierusalimului, iubitori de stăpânire”, între care s-a aflat și
marele arhiereu, Menelae, care a deschis porțile orașului în fața
armatei lui Antioh.
„De aceea, împăratul a luat cetatea cu puterea sa de oaste și
a poruncit ostașilor să ucidă fără de cruțare pe toți cei ce se vor
întâmpla pe ulițele cetății; apoi, intrând prin case, să înjunghie
pe bărbați și pe femei, pe bătrîni, pe tineri și pe prunci. Numărul
celor uciși în cele trei zile a fost optzeci de mii, iar al celor
legați și aruncați în temniță, patruzeci de mii. Mulți din acei
cetățeni au fost dați în robia ostașilor, care au îndrăznit a intra
cu mândrie în templul Domnului, având înainte conducător pe
Menelae, care se făcuse vânzătorul patriei și al legii” (Viețile
Sfinților).
Atunci când nimeni nu îndrăznea să se numească iudeu, nici să
facă ceva după legea lui Moise, pentru că toți vedeau înaintea
ochilor lor chinurile și moartea care îi aștepta, au fost prinși,
împreună cu mama lor, și cei șapte frați Macabei.
https://www.activenews.ro/
