Conciliul ecumenic de la Niceea, din anul 325 d.IChr, adoptase pentru lumea creștină calendarul utilizat în vremea Imperiul Roman. Esențială era modalitatea de calcul a zilei Paștelui, care se baza pe un sistem complicat, având ca punct de reper solstițiul de primăvară, când ziua este egală cu noaptea.

În secolul al XVI-lea, astronomii au refăcut calculele și au constatat că sistemul de măsurare a timpului nu corespunde realității. Astfel, solstițiul de primăvară nu mai cădea pe 21 martie, așa cum fusese în vremea romanilor, ci zece zile mai târziu.

În Europa catolică, reformarea calendarului datează de la 1582, din pontificatul Papei Grigore al XIII-lea, care a împrumutat și numele noii măsurători.

Conform calendarului gregorian, anul urma să fie mai lung cu 10 zile în secolul al XVI-lea, cu 11 în cel de-al XVII-lea și așa mai departe, în fiecare an adăugându-se câte o zi.

Treptat, calendarul Papei a fost acceptat…