100 DE ANI DE ISTORIE REFLECTATĂ IN ORACOLE ŞI CAIETE DE AMINTIRI
Complexul Muzeal „Iulian Antonescu” Bacău în colaborare cu Asociaţia Muzeul Jucăriilor Bucureşti, vă invită să vă lăsaţi captivaţi de magia sărbătorilor de iarnă care ne bat la usă, să daţi frâu liber bucuriei şi să depănaţi amintiri împreună cu cei dragi, vizitând expoziţia „100 de ani de istorie reflectată în oracole şi caiete de amintiri”
Indiferent că vă aflaţi sau nu în tabăra nostalgicilor, a celor care au avut caiete de amintiri sau oracole sau doar a curioşilor, vă invităm alături de noi într-o minunată călătorie în timp având ca destinaţie locuri, oameni şi timpuri de odinioară, fragmente de istorie socială cărora merită să le (re)descoperiţi farmecul şi pe care insituţia noastră le redă acum timpului prezent.
Expoziţia cuprinde peste 300 de oracole, caiete de amintiri din intervalul 1880-1980 şi obiecte şcolare şi fac parte din colecţia particulară Cristian şi Mihai Dumitru, Asociaţia Muzeul Jucăriilor, Bucureşti .
Expoziția poate fi vizitată în perioada 18 noiembrie 2021 - ianuarie 2022, în intervalul orar 9.00-17.00, de marți până duminică cu excepţia sărbătorilor legale.
Accesul este permis în număr de maxim 20 persoane
Participanţii vor trebui să prezinte:
- certificatul verde privind vaccinarea (emis cu 10 zile înainte)
- rezultatul unui test negativ RT-PCR (emis cu maxim 72 de ore înainte)
- dovada trecerii prin boală între a 15-a zi și a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu SARS CoV-2
Se vor respecta măsurile legale în vigoare care prevăd purtarea măştii de protecţie şi distanţarea socială.
Mulţumim încă o dată “CURTEA VECHE RESTAURANT ŞI CRAMĂ Bacău care ne sprijină în acest demers, asigurând masa colaboratorilor noştri.