La 11 septembrie 1877 a avut loc a treia bătălie de la Plevna,
una dintre cele mai mari bătălii ale Războiului de Independență a
României, informează Istoria Zilei.
După o eroică încleștare, trupele române ocupă puternica
redută Grivița I. Au cazut în luptă maiorul Gheorghe Șonțu,
căpitanul Valter Mărăcineanu și aproape 800 de soldați. Bătălia de
la Plevna a fost o confruntare decisivă, între armatele româno-ruse
și cele turcești, în timpul Razboiului pentru Independenta
Roamaniei (1877 – 1878). Inițial atacată de două ori de trupele
ruse, cetatea Plevna și puternicul sistem de fortificații din jur a
rezistat, producând mari pierderi atacatorilor.
În aceste condiții, la 31 iulie, comandantul trupelor ruse,
arhiducele Nicolae, solicită sprijinul armatei române, care trece
Dunărea și se angajează în operațiunea de cucerire a Plevnei cu
majoritatea trupelor: 43.414 soldați, 7.170 de cai și 110 tunuri
(circa 30 – 40% din totalul efectivelor aliate). Rușii aveau și ei
la Plevna 52.000 de soldați și 316 guri de foc. Forțele otomane au
fost evaluate la 35.000 – 40.000 de oameni, după unele surse, iar
după altele la 50.000 oameni cu peste 100 de tunuri. Conducerea
operațiunilor ruso-române pentru a treia bătălie pentru Plevna, a
fost încredințată domnitorului României, Carol I, șef al Statului
Major fiind generalul rus Pavel D. Zotov.
Atacul asupra Plevnei a început prin focuri de artilerie care
au durat câteva zile (26 august/7 septembrie — 30 august/11
septembrie), iar la 29 august/10 septembrie Consiliul de război, la
care au participat domnitorul Carol I, marele duce Nicolae I,
împăratul Alexandru al II-lea și șefii de stat major, a hotărât
declanșarea atacului la 30 august/11 septembrie. În dimineața zilei
stabilite a fost executat foc de artilerie până la amiază, iar la
orele 15.00 a fost declanșat atacul general. Corpurile de armată
rusești, cu toate că au dus atacuri violente, au fost respinse. De
cealaltă parte, Detașamentul Imeretinski a reușit cucerirea a două
redute, însă nu a fost sprijinit de forțele de rezervă și a fost
respins, precizează Radio România Cultural.
Primele trei atacuri succesive ale Diviziei 4 au fost
respinse, însă cea de-a patra ofensivă, susținută de două
batalioane din Corpul 9 armată rus și de efective ale Diviziei 3
infanterie române, a dus la cucerirea redutei Grivița 1. Pe fondul
desfășurării atacului, s-a observat că de fapt reduta Grivița avea
în spate încă o redută, fiind vorba de două redute Grivița.
Cucerirea acestui obiectiv nu a rămas fără urmări, forțele otomane
lansând în cursul nopții câteva contraofensive pentru recuperarea
redutei, însă forțele române s-au apărat eroic. Cucerirea redutei
Grivița 1, singurul succes înregistrat în acea zi sângeroasă de
sfârșit de august, a fost plătit de Divizia 4 cu 1.327 de morți și
răniți, din care 27 erau ofițeri, menționează volumul ”Istoria
Militară a Românilor”. Potrivit sursei citate, succesul privind
cucerirea Grivița 1 a fost oglindit de presa vremii, amintim cu
acest prilej ziarul România Liberă, care titra la 3/15 septembrie
1877: „S-au luptat ca niște lei copiii Carpaților”.
https://www.activenews.ro/
