11 tineri au intrat în rândurile Grupării de Jandarmi Mobile Ploiești Te așteptăm și pe tine să îmbraci uniforma bleu-jandarm!

  • Postat în Regional
  • la 11-05-2024 17:31
  • 91 vizualizări
11 tineri au intrat în rândurile Grupării de Jandarmi Mobile Ploiești  Te așteptăm și pe tine să îmbraci uniforma bleu-jandarm!
Imaginea este preluată automat împreună cu articolul de pe Prahova la zi.

Pentru 11 tineri subofițeri din cadrul Grupării Mobile Ploiești, misiunea de vineri, privind asigurarea ordinii publice la Mănăstirea Ghighiu, cu ocazia sărbătorii „Izvorul Tămăduirii“ va rămâne, cu siguranța, una memorabilă. A fost prima din cariera lor de jandarmi, derulată sub directa coordonare a conducerii unității! Tinerii sunt absolvenți ai celor două școli de subofițeri jandarmi de la la Fălticeni și Drăgășani, promoția aprilie 2024, iar, din această săptămână, s-au alăturat colectivului Jandarmeriei mobile Ploiești. Sunt dornici să-și completeze cunoștințele dobândite în perioada de studiu cu ajutorul colegilor mai experimentați și conștienți, de asemenea, că îi așteaptă o carieră plină de provocări, dar una pe care și-au asumat-o odată cu depunerea Jurământului de credință și în care vor investi tot ce au mai bun pentru a aduce plus valoare armei pe care au ales să o slujească. Le dorim succes și misiuni ușoare!

Iar de tineri ca ei avem nevoie în continuare, în rândurile noastre. Până pe 14 mai a.c. se fac înscrieri la școlile de subofițeri jandarmi, pentru sesiunea de admitere din această vară.

Sunt disponibile 700 de locuri, dintre care:

- 350, la Şcoala Militară de Subofiţeri de Jandarmi „Grigore Alexandru Ghica” Drăgășani;

- 350, la Şcoala Militară de Subofiţeri de Jandarmi „Petru Rareş” Fălticeni.

Condițiile principale de înscriere:

- cetăţenia română şi domiciliul în România;

- vârsta de maximum 27 ani, împliniţi în anul participării la concurs;

- să fie absolvenţi de liceu cu diplomă de bacalaureat și au avut media la purtare de cel puțin 9,00;

- să nu fie în curs de urmărire penală ori de judecată pentru săvârșirea de infracțiuni.

Cererea-tip de înscriere și, după caz, consimțământul privind solicitarea extrasului de pe cazierul judiciar de către unitatea de recrutare, se completează de către candidat în mod lizibil, se semnează şi se transmit, exclusiv în format electronic, la adresa de e-mail a Grupării de Jandarmi Mobile „Matei Basarab” Ploiești [email protected], SCANAT, preferabil în format PDF (ataşamentele trebuie să nu depăşească dimensiunea de 10 Mb), până pe 14 mai 2024, inclusiv în zilele de sâmbătă şi duminică.

Mai multe detalii privind condițiile de recrutare se pot obține accesând pagina: https://www.jandarmeriamobilapl.ro/cariera-angajari.html

Mult succes!

Comunicat și foto: Gruparea Mobilă de Jandarmi Ploiești



Despre ZTB.ro

ZTB.ro este un agregator românesc de bloguri care colectează și afișează articole din diverse domenii, oferind vizibilitate bloggerilor și o platformă centralizată pentru cititori. Articolele sunt preluate prin feed-uri RSS/Atom și direcționează traficul către blogurile originale.

Articole recente