12 ian. 2017 De pe blog :
Premierul Italiei, Paolo Gentiloni, a fost operat cu succes şi a transmis că se simte bine
Premierul Italiei, Paolo Gentiloni, este în stare bună după ce
a fost supus "cu succes" unei intervenţii cardiovasculare, a
transmis miercuri seară Spitalul Gemelli din Roma, scrie publicaţia
La Stampa.
"Putem confirma succesul deplin al intervenţiei chirurgicale" la care a fost supus premierul Paolo Gentiloni, a comunicat Spitalul Gemelli.
Premierul Italiei, în vârstă de 62 de ani, a fost supus unei intervenţii pentru deblocarea unui vas sanguin.
"Mulţumesc pentru afecţiune şi pentru urări. Medicii şi personalul medical sunt excelenţi. Sunt bine. Voi reveni curând la lucru" , a transmis Paolo Gentiloni, miercuri seară, prin Twitter, conform presei italiene.
Sursa:MEDIAFAX
Data 11 ian. 2017
(Imagine Mediafax Arhiva Foto)