Pisica asta are o privire tare tristă. Poate că mama mi-a cumpărat-o pentru că pentru ea tristețea era o virtute. Un om adevărat, o femeie adevărată, era una tristă. De multe ori mă certa că sunt prea veselă si aproape de fiecare dată când râdeam cu poftă, îi cerea lui Dumnezeu, plină de teamă, să ne ierte. Era convinsă ca "râsul ăsta nu e a bună ". Mi se strânge inima când îmi amintesc de toate astea, pentru că mă gândesc cât e de trist. O iubesc pe mama. A fost o vreme, o bună bucată de vreme, când o idolatrizam. Mărgele de la gâtul pisicii au fost ale mamei, când era ea tânăra. Le-am păstrat, la fel cum am păstrat un nasture maro de la paltonul ei cu gu