vineri, 17 februarie 2023
4.04.2022 De pe blog :
ni, 4 aprilie 2022
4 aprilie 2014 Acum 8 ani, pe blog :
Interviu cu Victor Ieronim Stoichita: „Cinematograful este o arta foarte bizara, sunt niste umbre care se plimba pe o panza.”
Victor Ieronim Stoichita este un hermeneut. Acesta este lucrul esential ce trebuie stiut inainte de a te apuca sa citesti o carte a sa – mai ales cand e vorba de cartile scrise in ultima perioada. „Efectul Sherlock Holmes. Trei intrigi cinematografice” este o lucrare in intregime compusa din investigatii, anchete si reconstituiri – fara teorii – care descopera cititorului o origine foarte misterioasa a cinematografului.
Aflat pentru cateva zile in Bucuresti, Victor Ieronim
Stoichita a trecut prin redactia Contributors.ro. Am discutat
despre acest volum aparut la Editura Humanitas.
Lucian Popescu: Volumul despre care vorbim astazi se
numeste „Efectul Sherlock Holmes. Trei intrigi cinematografice.”
Cartea descrie, prin intermediul a trei filme, un efect pe care-l
numiti efectul Sherlock Holmes. Ce inseamna acest efect?
Victor Ieronim Stoichita: Am ales personajul Sherlock Holmes
ca pe un fel de personaj emblematic al cautatorului de semne, al
unui individ capabil sa caute, sa descifreze, sa conecteze semne in
vederea dezlegarii, in cazul lui Sherlock Holmes, a unui mister. El
e, intr-un fel, figura tutelara a oricarui interpret al semnelor si
al imaginilor, cu marea diferenta ca Sherlock Holmes se confrunta
cu o crima, cu un delict, pe cand interpretul cultural – printre
care ma numar si eu – se confrunta cu interpretarea unei imagini, a
unui text care trebuie patruns, descifrat pana in ultimele
consecinte. Deci, efectul Sherlock Holmes este, pe de-o parte, o
metafora pentru orice interpret si, pe de alta parte, in cazul
acestei carti, el acopera intr-un mod foarte semnificativ, mi s-a
parut mie, cele trei filme pe care le-am ales tocmai pentru a
propune niste lecturi de caz, trei filme care se lasa si se cer
interpretate. Filme aparent politiste, dar care trec dincolo de
pojghita intrigii politiste, intr-o sfera mai adanca a sensului, a
semnificatiei.
P.: Misterul este in fiecare dintre cele trei cazuri un
delict.
Victor Ieronim Stoichita: Exact. Real sau imaginar, pentru ca
nu se stie pana la urma foarte bine nici intr-unul, nici
intr-altul, mai ales in ultimul film pe care-l analizez, care e
„Blow Up” de Antonioni, daca delictul a avut loc, cum a avut loc si
in ce circumstante. Cele trei filme sunt doua filme de Hitchcock,
figura culta a filmului de actiune, „Fereastra din spate”, „Femeia
disparuta”, si „Blow-up” de Antonioni. Exista un mister si in
legatura cu realitatea sau irealitatea delictului.
L.P.: Cele trei filme sunt axate pe un fel de
autoreferentialitate a cinematografului, discuta insusi
cinematograful. Exista o legatura intre delict si facerea imaginii
cinematografice?
Victor Ieronim Stoichita: Cred ca exista o legatura intre
fabricarea, crearea, savarsirea oricarei imagini si un anumit
mister, nu neaparat un delict. Orice imagine, picturala,
fotografica, ascunde, dincolo de suprafata pura a imaginii, o
semnificatie care poate sa fie mai mult sau mai putin misterioasa.
Nu exista opera de arta, nu exista imagine plastica care sa nu aiba
o semnificatie, sa nu aiba un mister, as spune chiar care sa nu
aiba o problema. Si ceea ce face interpretul imaginilor este de a
descoperi problema, de a o dezbate, daca se poate chiar a o rezolva
– chiar daca rezolvarea unei probleme artistice e intotdeauna
relativa. Depinde foarte mult de subiectivitate, depinde de
generatie, cum se stie foarte bine, orice text, orice imagine este
interpretabila, intr-un fel, la infinit, interpretarile se suprapun
si se succed una dupa cealalta, dar, in acelasi timp, interpretarea
e o modalitate de a apropia imaginea, de a te confrunta cu ea si de
a procura, as putea spune, si foarte multa placere. O opera de arta
privita numai superficial intr-un muzeu, poate mai rapid,
plimbandu-te in fata unui tablou, e o receptie posibila – e, din
pacate, receptia cea mai frecventa in ziua de astazi. Oprirea in
fata unei imagini, reflectia asupra modului in care ea comunica, a
ceea ce comunica e un alt fel de receptie, care procura un alt tip
de staisfactie, o satisfactie nu neaparat intelectuala, dar care
trece dincolo de epiderma, as spune.
.P.: In toate cele trei interpretari fereastra apare ca un
element foarte important, il discutati separat de fiecare data, in
cea de-a treia parte e vorba mai degraba de cadraj. Ce rol joaca
fereastra in angrenajul cinematografic?
Victor Ieronim Stoichita: Ati sesizat foarte bine. As
putea raspunde in mai multe moduri. As raspunde in primul rand prin
propriul meu demers. Nu sunt neaparat un critic cinematografic sau
un istoric al fotografiei sau al cinematografului, dar am inceput
sa fiu la un moment dat atras de imaginea fotografica si filmica,
dandu-mi seama ca, pentru a o intelege foarte bine, ea poate fi
vazuta intr-un context istoric mult mai larg, ca o parte a istoriei
imaginii, a imaginatiei, in general. Conform formatiei mele de
istoric de arta, m-am ocupat timp de ani de zile de ceea ce
se cheama imaginea fixa, de tablou, de pictura. La un moment dat,
am fost foarte atras de imaginea mobila, de cinematograf. Mi-am dat
seama ca exista niste legaturi, niste punti – si niste rupturi,
desigur, intre o paradigma si alta, care merita poate atinse si
analizate putin. Fereastra – dupa cum se stie – e una dintre
metaforele-cheie ale artei, mai ales ale imaginii picturale,
incepand cu Renasterea. Exista un text faimos al lui Leon
Battista Alberti care spune ca orice tablou e o fereastra deschisa,
prin care privitorul are acces la o realitate, cadrajul,
perspectiva s.a.m.d. Cadrajul, perspectiva si istoria, naratiunea,
atat de greu de redat in limitele fixe ale unui tablou, au marcat
mare parte din istoria artei, iar cinematograful n-a facut decat sa
intervina intr-un moment de descoperire tehnic a unor noi
modalitati de exprimare, in acest context. Ceea ce m-a interesat pe
mine, si alegerea – ati observat foarte bine – a unor filme care
pun problema cadrajului, a imaginii, ce m-a interesat e modul in
care un realizator cinematografic dialogheaza intern sau extern cu
marea traditie figurativa. Cam acesta a fost demersul
meu.
L.P.: Ferestrele au si draperii si in toate cele trei
interpretari apare aceasta dialectica, aparitie-ascundere. Este
aceasta dialectica constituenta cinematografului, asa cum e ea
vazuta de Hitchcock sau de Antonioni?
Victor Ieronim Stoichita: Cred ca da, cred ca este
inerenta. In primul rand, cinematograful este o arta foarte bizara,
sunt niste umbre care se plimba pe o panza. Panza, ecranul
cinematografului, este o suprafata,
o interface as spune astazi, o suprafata bizara
de semne care dau iluzia realitatii. Lumina din sala se aprinde, se
stinge, deci exista un dispozitiv nu numai de luat vederi, dar si
cel de proiectare, insusi ecranul. Ne putem intreba, daca o luam de
la inceput, de ce ecranul nu e oval sau rotund. De ce e patrulater,
de ce e ca o fereastra? Aici intra in joc o anumita forta a acestui
dispozitiv dreptunghiular care si-a lasat amprenta asupra istoriei
artei picturii, a tabloului, dar si asupra istoriei
cinematografului. A vedea, a nu vedea, a descoperi si a ascunde eu
cred ca sunt elemente permanente, chiar daca nu toate filmele le
pun in scena. Cele trei filme pe care eu le-am ales sunt mai
elocvente, mai clare din cauza ca insasi intriga lor e o intriga de
acoperire-descoperire...citeste mai departe
Sursa:Hotnews.ro
Data:4 aprilie 2014
VIIDEO:Blowup- Impuscatura(1966)
Sursa:Hotnews.ro
Data:4 aprilie 2014
VIIDEO:Blowup- Impuscatura(1966)
Thomas este un fotograf londonez extrem de
talentat, dar fara vreun scop in viata. El fotografiaza
scene violente si dureroase, fara a simti insa ceva sau a se
implica in vreun fel. Cand, intamplator, fotografiaza
un cuplu in parc, el se trezeste martorul involuntar
(ulterior, in intunericul camerei sale de developat) al unui mister
care pare sa se incapataneze sa-l implice si pe el…
Blowup este o tehnica fotografica in urma careia, inaintea
erei digitale, prin mariri succesive ale materialului fotografic
puteau fi scoase in evidenta detalii, altfel nebanuite, ale unei
fotografii aparent inocente! Tocmai prin aceasta tehnica
devine si eroul filmului martorul ocular al unei
crime.
Sursa:CineMagia.ro
