Se împlinesc astăzi 201 ani de când Tudor Vladimirescu s-a adresat printr-o proclamație locuitorilor Țării Românești, chemându-i la luptă împotriva conducătorilor acuzați de sărăcia și decăderea țării.
Proclamația de la Padeș, din 23 ianuarie 1821, primul program al
mișcării revoluționare, cuprindea, printre altele, și următorul
îndemn:
„Fraților locuitori ai Țării Românești, veri de ce neam veți fi!
Nici o pravilă nu oprește pe om a întâmpina răul cu rău! Șarpele
cand îți iasă înainte, dai cu ciomagul să-l lovești, ca să-ți aperi
viața, care mai de multe ori ni se primejduiește din mușcarea
lui.
Dar pe balaurii care ne înghit de vii, căpeteniile noastre, zic,
atât cele bisericești, cât și cele politicești, până când să-i
suferim a ne suge sângele din noi? Până cand să le fim robi? Veniţi
dar, fraţilor cu toţii, cu rău să pierdem pe cei răi, ca să ne fie
nouă bine!”
Deși mișcarea revoluționară a fost înfrântă, iar conducătorul ei ucis, Revoluția din 1821 condusă de Tudor Vladimirescu a reprezentat începutul procesului de renaştere naţională a României și o sursă de inspirație pentru acțiunile ulterioare care și-au propus înfăptuirea dreptății sociale, libertate și independență.