Oamenii obișnuiți au început să plece din Piață după vuietul care a spart mitingul. S-a tras cu arme speciale, de pe clădiri, pentru a întărâta mulțimea.

NOTĂ: Acest articol a fost scris în decembrie 2016. Zilele trecute, Parchetul Militar a confirmat ceea ce scriam atunci, prin folosirea simulatoarelor pentru a speria și întărâta mulțumea strânsă în Piață.
Pe 21 decembrie se împlinesc 28 de ani de la evenimentele de la București care au dus, în final, la căderea regimului Ceaușescu. Am încercat o scurtă, dar cuprinzătoare cronologie a acestei zile critice pentru istoria națională.Pe 21 decembrie, dimineața, Nicolae Ceaușescu ia decizia finală de a se organiza un miting în Piața Palatului( Piața Revoluției de azi ) pentru a obține sprijinul popular pentru deciziile sale din zilele anterioare și a denunța, exact cum a făcut și în 1968, o invazie asupra României.

Mai mult, Ceaușescu urma să anunțe și o mărirea salariului minim, dar și creșterea alocației pentru copii, a pensiilor dar și ajutorul social. Mitingul a început cu discursul reprezentanților muncitorilor, apoi primarul Bucureștilor, Barbu Petrescu, i-a dat cuvântul lui Nicolae Ceaușescu. De remarcat este faptul că în intervalul de la startul mitingului și până la cel în care a vorbit Nicolae Ceaușescu, (între 12:00 și 12:30), nu s-a înregistrat niciun incident.

După doar 1 minut și 15 secunde de discurs al conducătorului României, apare celebrul vuiet de panică al mulțimii. Reacțiile celor din jurul lui Ceaușescu au fost surprinse de Jurnalul Național, în articolul „Cronologia eșecului”, din 19 aprilie 2004. Din spate, vine un bărbat care-i șoptește lui Ceaușescu: „Vin în sediu” ( manifestanții care fugeau – n.n.), iar altcineva zice: „A dat unul cu ceva!”. O altă interpretare a vorbelor care se aud este „Trage cineva”. Urmează câteva minute de panică, în care cuplul prezidențial face apel către mulțime să se liniștească. „Stați liniștiți la locurile voastre”, celebrul îndemn al Elenei Ceaușescu.

La aproximativ opt minute de la începutul discursului său, întrerupt pentru câteva minute, Ceaușescu face referire și la evenimentele de la Timișoara. Spune fostul președinte: „În ceea ce privește evenimentele de la Timișoara, apare tot mai clar că este o acțiune conjugată de cercuri care vor să distrugă integritatea și suveranitatea României, să oprească construcția socialismului, să pună sub stăpânire străină, poporul nostru. De aceea, trebuie să apărăm cu toate forțele, integritatea și independența României”. Apoi, face referințe clare la URSS, aducând în discuție manifestarea din 1968, ocazionată de invazia Cehoslovaciei de către sovietici și aliații lor. Ceaușescu spune că „acționează diferite forțe care vor să împartă din nou România”.

Mai mult, Ceaușescu citează din cântecul „Deșteaptă-te române”, cel ce va deveni noul imn național peste câteva zile: „Murim mai bine-n luptă/Cu glorie deplină/Decât să fim sclavi iarăși/Pe vechiul nost pământ”. Acesta atacă din nou pe cei pe care-i consideră a se afla în spatele acțiunilor de la Timișoara: „Unii vor să reintroducem șomajul, să scadă nivelul de trai al populației și să dezmembreze România”. Apoi subliniază „și aici”, că „vom face totul” pentru „apărarea suveranității și integrității țării”.

Ceaușescu încheie discursul cu următorul îndemn: „Să se constituie grupe de apărare a bunurilor întregului popor,

a orașelor, a socialismului, a independenței și suveranității țării,bazate pe grupe patriotice, dar cuprinzând pe cei mai buni activiști de partid, pe cei mai buni oameni ai muncii din toate domeniile”. Mitingul se încheie la 12:51.

Revoltă spontană a poporului sau….?

După aceasta, teoria lansată după 1989 și proliferată în mass-media,dar și mai grav, în manuale de istorie, este că poporul nemulțumit s-a dus în Piața Universității, unde a încercat să blocheze bulevardul. Această teorie este falsă și ușor de demontat.

În primul rând, după cum notează istoricul Alex Mihai Stoenescu în „Istoria loviturilor de stat din România”, oamenii adunați la mitingul din 21 decembrie, erau aceiași cu oamenii care fuseseră strânși în același loc, cu o lună înainte, pentru a aplauda finalul celui de-al XIV-lea Congres al Partidului Comunist Român. În noiembrie 1989, nu numai că nu s-a produs nicio revoltă, dar Ceaușescu a coborât între oameni pentru o „baie de mulțime”.

„Este interesant că aceste culoare și zone de protecție, deși atunci apucaseră să fie bine organizate, „căzuseră”, fuseseră dezorganizate și cu ocazia Congresului. După terminarea lucrărilor Congresului al XIV-lea, Nicolae Ceaușescu a ieșit în Piața Palatului pentru o „baie de mulțime” și a mers pe un astfel de culoar pentru a saluta mulțimea. Colonelul Nae arată că Direcția V a scăpat de sub control situația, Ceaușescu fiind înghesuit, strivit, busculat de entuziasmul mulțimii și numeroși participanți au ajuns în contact direct,fizic cu el, ceea ce din punctul de vedere al procedurilor serviciilor de gardă însemna „atentat reușit”. Scena a făcut înconjurul lumii,deoarece principalele canale de televiziune americane o transmiteau în direct.

Academicianul Dinu C. Giurescu, aflat atunci în Statele Unite, a relatat istoricului Marian Oprea că „pe televiziunile americane vedeam cum, din oră în oră, se întrerupea emisia și se transmiteau secvențe de la mitingul de final al Congresului al XIV-lea”. Dar și mai interesant este că mulțimea din Piața Palatului din ziua încheierii Congresului al XIV-lea al PCR era aceeași cu mulțimea adusă la miting în 21 decembrie. Oamenii erau aceiași, sectoarele repartizate întreprinderilor, aceleași. La 24 noiembrie, cu numai o lună în urmă, oamenii îl aclamaseră pe Ceaușescu de aproape, dăduseră mâna cu el, i-au vorbit. Nimeni din zecile de mii de oameni strânși acolo, după aceleași proceduri, de către Comitetul Municipal al partidului nu a strigat vreo lozincă anticeaușistă” (Istoria loviturilor de stat din România, vol.4, pagina 212).

Că protestele ulterioare nu au fost o „manifestare spontană a poporului nemulțumit”, o arată chiar și imaginile filmate cu discursul lui Ceaușescu. Dacă la început vedem o apatie generală (aici), cu lozinci sacadate la care incită activiștii din primele rânduri, după spargerea mitingului se observă un entuziasm masiv pentru măsurile sociale anunțate de Nicolae Ceaușescu. Scandările sacadate, controlate, sunt înlocuite cu urale de bucurie (aici), cu fluturări entuziaste de steaguri, fapt care-l încurajează pe Nicolae Ceaușescu, liderul comunist înflăcărându-se vizibil pe parcurs ce vorbea.

Protestele au început în Piața Romană

Primul grup protestatar s-a format în jurul orei 13:00, lângă Piața Romană, aproape de fostul restaurant Grădinița: „Grupul era format din copii. Vreo 50.Erau copii ai străzii și tineri până în 17 ani”, afirma apoi, Sergiu Nicolaescu despre ce a găsit acolo. Ulterior, a adăugat el, grupului s-au alăturat oameni maturi.

În Piața Universității, grupul protestatar, format din maxim câteva sute de persoane, s-a format în intervalul 13:00 – 16:00( MApN afirma că sunt 300!).

Celebrele imagini filmate de la Intercontinental, în care vedem o mulțime înconjurată de forțele de ordine arată și ora: 15:57. Analizând la rece, putem observa în comportamentul mulțimii strânse în Piață, comportamente pe care le-am putut observa și recent, în timpul euromaidanului, dar și în România, la anumite manifestații: blocarea carosabilului, așezarea pe jos în fața scutierilor, oferirea de flori forțelor de ordine, gesturi care nu mai fuseseră făcute public în România, ținând cont că ultimele manifestații spontane avuseseră loc în București cu peste 40 de ani în urmă.

De altfel, o manifestație spontană a avut loc la Brașov, în 1987, iar comportamentul muncitorilor revoltați a fost diferit: exasperați de atitudinea conducerii întreprinderilor, aceștia pleacă spre sediul puterii locale, Comitetul Central și ia cu asalt clădirea. Este greu de crezut că mulțimea furioasă a plecat din Piața Palatului, și conform teoriei oficiale, știind și de măcelul de la Timișoara, ia flori pentru scutieri, nu înainte de a se așeza pe șosea.

Cine erau tinerii agitatori?

„Problema acestor secvențe era aceeași ca la Timișoara: populația nu se asocia manifestației, nu se revolta, nu avea curajul să treacă trotuarul și să blocheze bulevardul. Cea mai mare parte a participanților – oricum un număr mic – a stat pe trotuare privindu-i pe tinerii agitatori. La fel ca la Timișoara, lipsa de acțiune a oamenilor

obișnuiți, neimplicarea într-o revoltă populară care să preseze autoritățile, să forțeze schimbarea lui Ceaușescu, a făcut ca nucleul agitat de tineri entuziaști, dar și de indivizi suspecți, plus bișnițarii lumii interlope să fie nevoiți sî asigure cu orice preț supraviețuirea nucleului stradal, prezența trupelor forțelor de ordine și agitația din

centrul orașului, cu precizie în fața Hotelului Intercontinental și a blocului Société Générale”, fostul „Creditul minier”, unde se aflau pregătite din timp, dinainte de apariția manifestanților, camerele de filmat ale agențiilor străine. Și, tot ca la Timișoara, în locul unde formarea artificială a massei psihologice și fizice a eșuat, s-a trecut

la acte extreme, la gesturi disperate, la manifestări cât mai vizibile ostentative și simbolice (construirea unei baricade în mijlocul bulevardului) și în final la violențe”. (Istoria loviturilor de stat din România, vol.4, pagina 271).

„În Piața Universității este semnalat în intervalul 13.30–16.00 prezența unor persoane suspecte, bărbați, îmbrăcate cam neobișnuit și purtând pe braț o banderolă tricoloră. Erau postați în dreptul gurilor de metrou și fă ceau agitație. Au fost observați de foarte multă lume, în primul rând datorită locului unde acționau, de maximă

circulație pietonală, precum și din cauza faptului că bulevardul nu era aglomerat”, scrie Alex Stoenescu în Istoria sa.

Iată ce a relatat Nicolae Dumitru, patronul firmei NIRO, care avea 24 de ani în decembrie 1989: „În ziua de 21 decembrie 1989 stăteam pe treptele acelea care sunt la capătul spațiului verde al Teatrului Național, în fața gurii de metrou de pe partea cu Intercontinental. Erau și alți privitori lângă mine, dar la distanțe oarecare. Eram câțiva sus, pe treptele acelea din jurul Teatrului și priveam la ce se întâmplă în Piață. Cred că era în jurul orei 15.00.

Chiar în fața mea, pe trotuar, se mișca un individ solid, cu o ceafă de luptător, îmbrăcat cu o scurtă, cu o banderolă tricoloră pe braț și una legată la cap. Striga la oameni să treacă în stradă, să nu mai privească, și aborda pe toți cei care ieșeau din gura metroului, și îndemna: «Nu vă fie frică, s-a terminat cu Ceaușescu, haideți acum să protestăm…» La un moment dat s-a oprit, ca și cum s-ar fi simțit privit, ca și cum ar fi simțit privirea mea din spatele lui… Pe vremea aceea eram un tânăr cu alură de puști…, și individul a întors lent, foarte lent capul, uitându-se fix în ochii mei. Am înlemnit de frică. Individul avea o privire de ucigaș, oricum de om al armelor.

Am înțepenit cu adevărat de frică la acea privire. M-a studiat preț de două secunde, apoi s-a întors și și-a continuat acțiunea. Dintr-o privire și-a dat seama că sunt inofensiv. Dar eu am crezut că am albit. N-am să cred niciodată, oricine mi-ar spune, că a fost revoltă spontană. Individul nu părea a fi de pe la noi”.(Istoria loviturilor de stat din România, vol.4, pagina 268).

Sub privirile jurnaliștilor străini, ce-și instalaseră camerele de filmat în Piața Universității încă din timpul discursului lui Ceaușescu ( apud Stoenescu), între 16.30 și 16.45 se petrece incidentul cu camionul militar,

incident în care mor șapte persoane călcate de vehicul și alte opt împușcate (conform Procuraturii Militare). Ce se întâmplase? Șoferul unui camion militar este lovit cu un obiect dinspre mulțime, acesta își pierde cunoștința și camionul intră în oamenii strânși pe trotuar la Sala Dalles, ucigând patru civili și trei scutieri, pe loc. Oamenii iau actul ca pe unul intenționat și avansează asupra forțelor de ordine, iar din spatele scutierilor se deschide foc de avertisment și apoi foc în plin.

Baricada de la Intercontinental

Conform mărturiei lui Dan Iosif, celebra baricadă de la Intercontinental a fost realizată după ora 17:00, din „scaune și mese de la restaurantul Pescarul și de pe terasă de la Dunărea, coșuri de gunoi, un cărucior de aprozar, de-ăla cu patru roți, patru-cinci conteinere de tablă de la Unirea pe care le adusese un băiat trase cu camionul de la Unirea, de la magazin, și băgate în baricadă. Pe urmă o șa mare băgată în baricadă, o mașină de mare tonaj, TIR cu saltele, cam în zona Batiștei”.( Stoenescu, Istoria…. vol 4.pag 279).

„Capii demonstrației de la Inter – Dan Iosif, Dumitru Dincă, Dide, Romeo Raicu, Silaghi – erau niște tineri cu

experiența evitării contactului cu forțele de ordine, oameni animați de un anumit dinamism și totodată foarte hotărâți să nu dea înapoi.

Unii dintre ei făcuseră pușcărie pentru fapte de drept comun. Ca și în cazul Timișoara, tentativele de a ignora componența reală a grupului de revoluționari autentici, care au provocat, întreținut și luptat în punctele de rezistență de pe Bulevardul Magheru, dorința de a înfrumuseța revoluția cu mii de studenți și tineri entuziaști, precum și intenția de a „înnobila” actele revoluționare de la Inter, au continuat apoi cu discreditarea acestor oameni, cu sublinierea provenienței lor din lumea interlopă pentru ca rolul lor să fie minimalizat.

Ca și la Timișoara, nucleul dur și curajos al manifestanților a fost format din tineri cu antecedente penale, familiari ai lumii interlope, „bișnițari”, cum li se spunea pe vremea aceea. Meritul lor nu este mai mic pentru asta. Nici nu cred că se ajungea la un rezultat victorios fără ei. Totodată, nu trebuie să uităm că teza „revoltei spontane” are nevoie de masse în mișcare, de populație, de spirit revoluționar, stări care nu au fost în realitate prezente în noaptea de 21 decembrie 1989, fapt pentru care, reducerea evenimentului la dimensiunile sale reale și la autorii autentici, nu convine tezei populiste. O imagine credibilă a nucleului de la baricadă a fost prezentată de Petre Roman: „Era situația următoare: în fața barajului, care era în același timp și un fel de baricadă din tot felul de obiecte în dreptul Restaurantului Dunărea și spre Teatrul Național. Pe caldarâm, în dreptul baricadei era lume, nu prea multă, circa 200 de persoane. între aceștia m-am dus și eu. De aici înainte lucrurile s-au desfășurat…

Cred că era înainte de 17.00, nu se întunecase,când, pe trotuare, se adunaseră câteva mii de persoane, iar pe baricadă vreo 300-500. Persoanele de la baricadă erau decise împotriva dictaturii. Am strigat diferite sloganuri… Aici erau foarte mulți tineri și copii de 10-12 ani, o bună parte cam de 14-16 ani, un număr de studenți și adulți – între care mă număram și eu”( Stoenescu, Istoria…. vol 4.pag 287).

Represiunea

După formarea baricadei, urmează o perioadă în care forțele de ordine, inclusiv unități ale Ministerului Apărării Naționale și manifestanții se află față în față. În jurul orei 21:00 se execută foc diversionist din blocurile

alăturate, posibil numai din clădirea fostului „Credit minier”,ucigând cinci sau șase persoane din mulțime, foc tras cu arme speciale și care nu avea nici un sens, decât să provoace întărâtarea mulțimii; toate forțele angajate, precum și revoluționari recunoscuți și responsabili afirmă că acest foc a fost tras de forțe străine. O mărturie îl indică pe colonelul Trosca cu trăgătorii lui.

„Eu vă spun în calitate de participant și constructor al baricadei: până în momentul spargerii baricadei, toți

oamenii de la nivelul solului – ofițeri de securitate, armată, miliție, soldat, ce era, elevi nu puteau împușca decât oamenii de pe baricadă.

Pe baricadă n-a murit nici unul dintre noi. Toți cei 48 de oameni au fost împușcați cu armă militară cu lunetă de la înălțime.

În principal, focul a lovit în partea de jos a corpului uman, de la pulpă spre genunchi, de la trunchi spre bazin. Oamenii au căzut lângă mine. Am văzut clar, indubitabil, rănile. Toate erau provocate de sus în jos. Până la ora 24.00 nu s-a tras decât izolat, s-a tras foc de intimidare în sus. După ora 24.00 s-a tras în plin. Dacă se trăgea

foc automat de armată în mulțime acolo, era măcel. Dar n-a fost. A fost foc în plin, dar foc cu foc, țintit”, spunea Dan Iosif.

Începând cu ora 00:12 se declanșează atacul forțelor militare de represiune, care execută foc cu arme automate în plan orizontal omorând și rănind 148 de persoane.

Menționăm că în atac au fost implicați inclusiv elevii de la Academia Militară, fapt reprobabil în istoria Armatei Române. Represiunea de la București a fost coordonată de un Comandament Unic, aflat sub conducerea generalului Vasile Milea, Ministrul Apărării Naționale. Interesant este că la ora 17:00, Ceaușescu ordonă poetului Adrian Păunescu să coboare în stradă pentru a-i convinge pe oameni să plece acasă, dar acesta refuză.

Informat că protestele din centru au fost lichidate, Nicolae Ceaușescu mergea la culcare, pentru ultima dată, ca președinte al României, după ora 24:00.

În loc de concluzie

„În ansamblul dosarelor revoluției există o coincidență tulburătoare: cel puțin în patru locuri – Timișoara, București, Sibiu, Cluj –,primul foc mortal, primul glonț care a omorât un om nu-și găsește autorul și se prezintă, în toate cele patru cazuri, ca inexplicabil balistic în raport cu dispunerea forțelor de represiune. Traiectoria glonțului care a lovit-o pe Lepa Bărbat la Timișoara nu poate fi reconstituită; tragerile acelea suspecte din Blocul „Creditului minier” de la București n-au nici o noimă din punctul de vedere al represiunii; la Sibiu, focul care l-a omorât pe soldatul Mitiți a venit dintr-o clădire izolată aflată în spatele sediului Inspectoratului MI; originea glonțului care l-a rănit pe ofițerul Carp Dando la Cluj, în timpul busculadei sale cu actorul Călin Nemeș, nu a fost descoperită. Este adevărat că la București primul foc mortal a fost tras de un milițian, dar scena s-a produs departe de locul baricadei și mult înainte de formarea ei; nu are legătură cu focul diversionist de la Inter”. Stoenescu, Istoria…. vol 4.pag 307).

Imagini extrem de interesante din 21 decembrie puteți găsi AICI.

Din categoria:Politica