27 DECEMBRIE:SFANTUL APOSTOL,INTAIUL MUCENIC SI ARHIDIACON STEFAN ,PRIMUL MARTIR UCIS PENTRU HRISTOS!

27 decembrie: Sfântul Ap., întâiul Mc. și Arhidiacon Ștefan, primul martir ucis pentru Hristos.

După Pogorârea Sfântului Duh în ziua Cincizecimii, mulţi veneau la credinţă prin cuvintele şi minunilor Sfinţilor Apostoli. Înmulţindu-se astfel numărul ucenicilor, Apostolii au ales şapte bărbaţi „plini de Duh Sfânt şi de înţelepciune”, pe care i-au hirotonit şi, prin ei, s-a făcut început treptei diaconiei în Biserică. Cuvântul „diacon” înseamnă „slujitor”, deoarece diaconii erau rânduiţi să le fie spre ajutor Apostolilor în slujirea fraţilor la mesele de obşte şi la împărţirea milosteniilor către văduve şi săraci.

Ei predicau, de asemenea, cuvântul Evangheliei, botezau şi ajutau la săvârşirea rugăciunilor şi a Euharistiei în Biserica din Ierusalim. Cel mai de seamă dintre aceşti şapte diaconi era Sfântul Ştefan, tânăr plin de Duhul Sfânt, care făcea minuni şi propovăduia cu �...