După momentul istoric consemnat la 27 martie/9 aprilie 1918, când Sfatul Țării, întrunit în ședință festivă, a votat unirea Basarabiei cu România, al doilea mare moment din procesul de reîntregire națională a statului unitar român a fost săvârșit la 15/28 noiembrie 1918, de Congresul General al Bucovinei care a adoptat, la Cernăuți, moțiunea privind ”Unirea necondiționată și pe vecie a Bucovinei, în vechiile ei hotare până la Ceremuș, Colacin și Nistru cu Regatul României”.

Ducatul Bucovinei a fost parte a Imperiului Austriac între anii 1774/5 – 1918.

După aproape un secol şi jumătate de ocupaţie străină, Bucovina redevenea, la 28 noiembrie 1918, parte integrantă a ţării din care fusese ruptă.

„Congresul General al Bucovinei întrunit azi, Joi în 15/28 Noemvrie 1918 în Sala Sinodală din Cernăuţi,

„…Drept aceea, noi, Congresul General al Bucovinei, întrupând suprema putere a ţării şi fiind singurii învestiţi cu puterea legiuitoare, în numele suveranităţii naţionale:Hotărâm Unirea necondiţionată şi pentru vecie…