Cineva i-a spus Omy. Cu Ygrec! Nu pentru că ar fi avut ceva în comun cu Mama Omida, că mamă…, ci pentru că ar fi fost în stare să desfacă toate cele opt perechi de picioare odată în faţa oricărei jivine care îi promitea că o face fluture. Pe stejărel! Şi la atîtea picioare, zeci de perechi de pantofi! Natural!

Pentru trăirea acestui vis a rînduit, cum se cuvine, mai mult de o roabă de mătărîngi ce i-au ieşit în cale. Care în aşternuturile din frunze de dud, care prin scorburi umbroase de copaci găunoşi, ca pe Ciocănitorul begmeister, despre care toată pădurea ştie de a intrat în poveste, cînd în Poiana Roşie a lovit un pui de cioară căzută pe potecă. Un sticlete de bine spune că ciocănitorul nu a fost atent pentru că tocmai atunci, Omy îi lucra un felaţio intreruptus… Vorbe, ştiţi cum sînt sticleţii! Umplu pădurea cu note false şi stridente, bîrfe pe care nici măcar Pescăruşul nu le crede, Omy pozînd în neprihănirea supremă şi ingenuă, de timpuriu, încă dinainte de a se dedulci la frunzele publice ale pădurii pentru care avea un apetit în creştere.

Ajunsă fluture, după pohta ce a pohtit, maestru al camuflării, şi şefă peste albine, Omy a continuat să pozeze în bufniţă, templu nepîngărit al înţelepciunii şi virtuţii. S-a înconjurat de viespi, care-i proslăveau neobosit, coloritul, anvergura aripilor şi inteligenţa nativă, aia care spunea că toţi bondarii sînt trîntori şi trebuie aruncaţi din stup.

În acelaşi timp, de poveste, în pădure trăia Fazanul. Avea o coadă lungă şi colorată, nu chiar ca de Păun, dar suficient de vizibilă şi serioasă încît să atragă atenţia tuturor animalelor. Şi avea credit Fazanul, catalogat drept serios. De aceea, într-o zi, cînd aflat pe miriştea de lîngă lizieră, Faz a reprodus un zvon, cum că Omy ar vrea să-şi facă un stup nou-nouţ, cu frunze dintr-o pădure îndepărtată, Omy s-a supărat foarte şi l-a vrut mort! A plîns, teatral, coborîndu-şi antenele şi acoperindu-şi capul mic între aripile colorate. Un gînd de răzbunare, ca o pală de vînt rece, de toamnă, a trezit-o la realitate şi l-a chemat pe Fazan la judecata animalelor. Cu stup cu tot! Avidă de lux şi frumuseţe, Omy i-a cerut 157.500 de frunze de stejar pentru atingere la “onoare, demnitate, reputaţie şi imagine". O nimica toată!

S-a judecat Omy cu Fazanul, zi de vară pînă-n seară, dar cele spuse de Fazan erau adevărate şi nici păunul, nici gîsca, nici măcar corbul nu i-au dat dreptate. Sticletele spunea, pe o cracă înaltă, că Omy ar fia apelat, din nou la Ciocănitor care, nu ştim cum, i-a picurat în urechile consoartei credinţa în nevinovăţia omidei ajunsă fluture.

În final, răţuşca şi ciocănitoarea aveau să dea verdictul mult aşteptat de întreaga pădure. Răţuşca spunea că fazanul e nevinovat, ciocănitoarea că merită jumulit şi gătit cu portocale. Pentru că nu s-au putut pune în acord, au apelat la rabinul ţestos de sub fagul cel bătrîn. Acesta, înmarea sa înţelepciune a spus: “şi tu ai dreptate, şi tu ai dreptate”! Aşa că, fazanul a fost obligat să plătească doar 500 de frunze din cele 157.500, pentru repararea onoarei, demnităţii, reputaţiei şi imaginii fluturelui Omy. Cam cît adună o cioară într-o zi, la colţ de poiană, dar o cantitate cu care o omidă moare de foame!

Puţin, foarte puţin, la cîte cheltuieli a făcut Omy să-l vadă pe fazan la cuptor… Şi ziua e pe terminate. Doar, ştiţi: fluturii nu trăiesc foarte mult. Pînă la 40 de zile!