6. Cum să clădești, urmând 8 pași, o școală unde îți place să înveți și să predai?

Piesa de protest împotriva unui sistem de învățământ strict și rigid a adus trupei Pink Floyd prima poziție "Another Brick in the Wall (Part II)" ("The Wall", 1979).

Încă de la apariție și până în prezent piesa a fost înțeleasă dar și neînțeleasă.

Piesa nu e neapărat anti-educație, după cum a fost interpretat versul ”We don’t need no education”. Artiștii de la Pink Floydse refereau mai mult la sistemul prost de educație (”No dark sarcasm in the classroom”).
Care e situația azi?
Și azi ca și în 1979 majoritatea școlilor operează pe un set de politici: zile de vacanță de iarnă, de vară, etc., curricule școlare aflate, firesc, în pas cu trecutul, orare diverse ca la fabrica în schimbul 1, 2 sau chiar 3, obiective anuale naționale, internaționale, globale (de exemplu PISA - Programme for International Student Assessment -adică - Programul pentru Evaluarea Internațională a Elevilor, iniţiat de către OECD -Organizaţia pentru Cooperare Economică şi Dezvoltare).
Un nou sistem de învățământ
Dar ce se întâmplă când o școală nu urmează un sistem de învățământ strict și rigid cu mai puțin control dar cu mai multă încredere?

Patty McCord, fostul recrutor principal de oameni talentați la etflix, împărtășește informațiile cheie care au determinat-o să arunce manualul de specialitate HR pe fereastră.

Parafrazând afirmația făcută de Sheryl Sandberg care a spus că documentul CULTURE DECK, redactat de Patty McCord, este „poate fi cel mai important document care a ieșit vreodată din Silicon Valley” putem spune că în următorul TED Talk avem cele mai bune 8 sfaturi pentru inovatorii și liderii din sistemele de învățământ.