În prelungirile primei reprize a meciului Polonia –
Moldova, arbitra din Olanda a eliminat-o mult prea ușor pe
jucătoarea noastră, Anastasia Toma. Aceasta a părăsit terenul, iar
de la vestiare a mers direct în tribune, de unde a urmărit partea a
doua a meciului.
Într-un anumit moment în jurul ei s-a făcut o adevărată
”coadă vie”. Copilași mai mici și mai mari prezenți la meci au
înconjurat-o, cerându-i autograful. Faza a durat minute bune. Până
și televiziunea locală care a transmis partida, în lipsă de
evenimente fierbinți pe gazon, s-a focusat pe sesiunea de autografe
a Anastasiei, menționând că fotbalista noastră a luat Oscarul
pentru rolul principal în acest meci.
Nu pentru că azi e 8 martie. Dar pentru că fotbalul
feminin este într-adevăr ceva deosebit. Ceva mult mai omenesc decât
fotbalul masculin, care de multe ori întrece limita. Fotbalul
feminin parcă ne reamintește că acesta este doar un sport, pe care
trebuie să-l tratăm ca pe un sport, iar pe sportivi să-i respectăm
ca pe niște artiști, care ne oferă un show. Femeile înțeleg asta.
Chiar și cele mai mici.
Amploarea pe care îl ia fotbalul feminin mondial este
impresionantă. Tot mai multe fete își doresc să joace fotbal, se
interesează de fotbal și se implică în acest sport. Moldova nu este
o excepție.
Această echipă Națională este formată din fete tinere,
care iubesc fotbalul cu adevărat. La fete asta încă există. Și
sigur va mai dura mult. Fotbal curat. Din pasiune și din dragoste
pentru joc.
Vă mulțumim, dragele noastre, că ați păstrat fotbalul în
versiunea și în menirea lui inițială. Să ne trăiți!