Din respect pentru istoria și importanța culturală a Academiei Române, mulți jurnaliști evită subiectul. Și ei cred că țara are nevoie, poate mai mult decît altădată, de niște repere solide. Ce ne facem dacă Academia Română este departe de rolul său și de condiția tragică a unor academicieni îngropați de vii în anii proletcultismului? Tăcem și trecem respectuoși în și prin fața numelui și a clădirii de pe Calea Victoriei? Sau privim Academia Română la fel ca pe Biserica Ortodoxă Romană cu același respect, dar și cu spiritul critic necesar unui drum drept?

Lupta pentru posturile de academician ia uneori proporții jenante. Desemnările nu sunt între cele mai fericite. Țin mai mult de coterie și aranjamente decît de operă și de importanța științifică!

Academia Română este o instituție finanțată de la bugetul statului. După știința noastră, este vorba despre 2.500 de angajați care sunt plătiți din banul public. Măcar acest lucru ne obligă să privim Academia Română ca pe o instituție publică respectabilă, dar obligată, ca și celelalte, la rigoare și discernămînt financiar. Academia Română mai are în proprietate și 1.500 de valori imobiliare (case, terenuri, bunuri provenite din donații). Cum sunt administrate acestea? Cum au fost înstrăinate unele dintre acestea rămîne încă neclar. După cum neclară rămîne arendarea terenurilor sau recuperarea indemnizațiilor încasate de unii funcționari pe numele unor academicieni decedați.

Sub greutatea importanței istorice și culturale și sub aura de academie națională, instituția papă sume enorme și se aventurează în proiecte discutabile. Starea de lucruri ne obligă la o privire mai atentă din toate punctele de vedere. O nouă clădire de sticlă în parcul dendrologic de pe Calea Victoriei ar putea deveni și trăsnita operă economică a istoricului Ioan Aurel Pop. În loc de restaurarea și conservarea clădirilor monumentale, la Academia Română se pregătește un fel de aventură arhitecturală suprarealistă. Cercetările institutelor din subordinea Academiei Române ar fi și ele într-o situație dificilă dacă s-ar recurge la o evaluare sau valorificarea rezultatelor. Războiul pentru conducerea Academiei Române ia și el forme inadmisibile.

În anul 2022, președintele Academiei Române a făcut nenumărate demersuri pentru înlocuirea din funcția de director a regretatului scriitor Dumitru Radu Popescu. Circulă prin Academia Romană o afirmație a președintelui în funcțiune cum că, în cazul în care Dumitru Radu Popescu (aflat cînd în spital, cînd în convalescență) nu va fi eliberat din funcție, editura va fi desființată. De altfel, în ziua decesului, Dumitru Radu Popescu nu mai era directorul Editurii Academiei. El fusese destituit în 15-16 decembrie 2022.

De unde graba aceasta pentru înlocuirea lui Dumitru Radu Popescu încă din timpul vieții? De cînd președintele Academiei Române traversează o stare de sănătate precară, instituția a intrat sub influența vicepreședintelui Mircea Dumitru. În coordonarea acestuia, se află și activitatea Editurii Academiei, unde noul vicepreședinte Mircea Dumitru (încă din timpul directoratului lui DRP) s-a arătat un susținător al unui director de import (din afara Academiei). Așa se și explică de ce pe lista de candidați cu dosare (cereri depuse) apare și Adrian Florin Miroiu, nimeni altul decît profesorul din proverbialul clan Miroiu de la SNSPA. Pentru același post au depus cereri și academicianul Eugen Mihăescu (tăiat de pe listă de vicepreședintele Mircea Dumitru) și istoricul Ionel Cîndea de la Galați precum și poetul Valeriu Matei. Mai trebuie precizat că vicepreședintele Mircea Dumitru este fostul rector al Universității București, un filosof cu operă modestă, acuzat și el pentru apucături de plagiat, identificat cu lucrări de corespondență cu Securitatea regimului comunist.

Ce legătură există între SNSPA (în afara doamnei profesor Coldea și a profesorului(?) Florian Coldea) și serviciile secrete românești? Aceeași întrebare se poate pune privind legăturile președintelui Ioan Aurel Pop cu aceleași servicii? Faimosul sforar-strateg din SRI a devenit profesor asociat și la Cluj în perioada de decizie și influență a lui Ioan Aurel Pop!

Are nevoie SRI-ul de o editură la care oamenii să-și publice cărțile și doctoratele sau ne aflăm în fața altei secvențe din strategia de ocupare cu personaje a principalelor instituții din România?

CORNEL NISTORESCU / http://cotidianul.ro/