Accident grav în Biharia: un șofer a murit, iar nouă persoane au fost transportate la spital

  • Postat în Mass Media
  • la 25-04-2025 18:22
  • 13 vizualizări
Accident grav în Biharia: un șofer a murit, iar nouă persoane au fost transportate la spital
Imaginea este preluată automat împreună cu articolul de pe Oradea Info - Stiri Oradea, informatii, evenimente din Oradea

Un accident rutier grav s-a produs joi, 25 aprilie, în jurul orei 16:03, pe Drumul Național 19, în localitatea Biharia, județul Bihor. Un autobuz în care se aflau 24 de persoane a lovit zidul unui imobil, iar în urma impactului, șoferul a decedat, iar alte nouă persoane au fost transportate la spital pentru investigații medicale.

Polițiștii Secției nr. 3 de Poliție Rurală Biharia, împreună cu colegii de la Serviciul Rutier – Biroul Drumuri Naționale și Europene, au fost sesizați printr-un apel la 112 că un autocar a ieșit de pe carosabil și a intrat într-o clădire din localitate. La fața locului am constatat că este vorba despre un singur vehicul implicat, iar șoferul se afla în stare gravă”, au declarat reprezentanți ai IPJ Bihor.

Șoferul autobuzului, un bărbat în vârstă de 49 de ani din localitatea Sălacea, a fost găsit încarcerat și a necesitat intervenția echipajelor specializate pentru descarcerare. În ciuda manevrelor de resuscitare aplicate de personalul medical, acesta a fost declarat decedat la fața locului.

Potrivit autorităților, alte opt persoane au fost transportate la spital cu coduri verde și galben medical. În total, 24 de persoane se aflau în autocar în momentul producerii accidentului.

La locul accidentului am mobilizat de urgență echipaje de pompieri din cadrul Detașamentelor 1 și 2 Oradea, autospeciale cu modul de descarcerare, o autospecială de descarcerare grea, echipaje SMURD și ambulanțe. Întrucât a fost afectată și o conductă de gaz, am trimis în zonă echipajul CBRN și specialiști ai companiei de distribuție gaz”, a transmis un reprezentant al ISU Bihor.

Traficul rutier a fost complet blocat în zonă până în jurul orei 19:50, când circulația a fost reluată în condiții normale. Polițiștii continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate cauzele și împrejurările producerii accidentului.