Un copil de 6 ani se numără printre victimele implicate
Un grav accident rutier s-a produs în această după-amiază, 24 iunie, pe centura ocolitoare a orașului Aleșd, în județul Bihor. În incident au fost implicate un autocar și un autoturism în care se aflau patru persoane – trei adulți și un copil.
Potrivit informațiilor transmise de Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Crișana” și Inspectoratul de Poliție Județean Bihor, intervenția a fost una de amploare, mobilizând mai multe echipaje de salvatori, printre care pompierii Stației Aleșd, Detașamentul 1 Oradea, autospeciala de descarcerare grea, ambulanța SMURD, echipajul de Terapie Intensivă Mobilă, elicopterul SMURD și două ambulanțe ale Serviciului de Ambulanță Județean.
În urma coliziunii, situația victimelor din autoturism este extrem de gravă. O femeie a intrat în stop cardio-respirator și este resuscitată la fața locului, iar un bărbat, inițial inconștient, a intrat și el în stop cardio-respirator. Medicii efectuează manevre de resuscitare și asupra acestuia. Un al treilea adult a reușit să se autoevacueze, iar copilul de aproximativ 6 ani, deși conștient, a fost preluat de echipajele medicale pentru investigații suplimentare.
Autocarul implicat în accident transporta zece persoane, care s-au autoevacuat fără a necesita intervenție medicală.
Circulație blocată și anchetă în desfășurare
Accidentul a fost semnalat printr-un apel la numărul de urgență 112, înregistrat la ora 14:21. La fața locului au sosit polițiștii Compartimentului Rutier Aleșd, care efectuează cercetarea locului pentru stabilirea circumstanțelor producerii accidentului.
„Traficul este momentan blocat pe porțiunea de drum afectată, circulația fiind deviată pe DN1, prin centrul orașului Aleșd, sub coordonarea polițiștilor rutieri”, au transmis reprezentanții IPJ Bihor.
Ancheta se află în desfășurare, iar autoritățile promit că vor reveni cu informații pe măsură ce acestea vor deveni disponibile.
Foto: ilustrativ (arhiva)