Have you ever been in an automobile accident?
Aceasta este întrebarea zilei, la care prietenul meu virtual mă îndeamnă să răspund.
Tatăl meu a strâns cu greu bani să cumpere o mașină, iar cea mai ieftină mașină pe timpuri era Trabantul – unii chiar susțineau că nu este mașină, dar avea motor și ne transporta de colo-colo, la nevoie. Într-o vară, plecasem la vacanță. Eram pe drumul de întoarcere, mergeam spre casă, cam ofiliți – că tata avea obiceiul să nu se oprească pe drum, indiferent de câte sute de kilometri aveam de parcurs până la destinație.
Cred că mai aveam 20-30 de km până la București și moțăiam pe bancheta din spate, când la un moment dat am văzut cum lumea se rotește în jurul meu. De fapt nu lumea se rotea, ci mașina, care după o rotație și jumătate s-a proptit de pământ cu roțile în sus.
Nu trebuie să mai spun că totul s-a întâmplat cât ai clipi și că, pe moment, nu am înțeles ce s-a întâmplat! Tata ne-a scos din mașină, ne-a privit scrutător și ne-a pipăit să vadă dacă ne doare pe undeva, dar, din fericire, toți patru eram întregi, cam zdruncinați și dezorientați, dar ne-am revenit repede.
Iar mintea mea de copil, fără să știe la acea vreme că orice situație are o parte bună și una rea, a fost deosebit de promptă pentru a profita de moment, așa că am raportat ca eveniment neplăcut ocazionat de accident spargerea geamului de la ceasul de mână primit cadou de ziua mea (pe care de fapt îl crăpasem la joacă, din neatenție). Dar părinții nu au putut decât să se bucure că tot ce era stricat era ceasul, iar ei și copii scăpaseră fără nicio zgârietură.
Să recapitulăm; mașina a zburat practic de pe șosea, s-a rotit în aer și a căzut în gol aproape vreo 2 metri, foarte aproape de albia unui râu. Pe vremea aceea mașina nu avea centuri de siguranță, iar Trabantul nu avea cine știe ce structură de rezistență. Am aflat mai apoi că norocul a fost că mașina nu s-a lovit de marginea de beton a podețului pe care tocmai îl depășisem și că nu am aterizat direct în apă, iar malul lutos a amortizat impactul cu mașinuța relativ elastică. Așa că ne-au picat în cap cele câteva mici bagaje de lângă noi, dar nimic greu sau tăios, pentru a ne răni.
Tata a fost suspectat pentru o vreme ca fiind responsabil de accident, dar o expertiză tehnică a constatat că se rupsese în mers o tijă de la sistemul de direcție, așa că s-a renunțat la învinuirea lui.
A fost o experiență interesantă – pentru ai mei mai traumatizantă, pentru mine mai mult ca o aventură de care nu oricine are parte în viață. Iar faptul că am scăpat cu toții întregi a fost ca o minune.
Voi ce „aventuri” ați avut cu automobilele? Sau cu alte mijloace de transport?