Actrița Kirstie Alley, răpusă fulgerător de cancer

  • Postat în Fapt divers
  • la 06-12-2022 08:33
  • 183 vizualizări
Actrița Kirstie Alley, răpusă fulgerător de cancer
Imaginea este preluată automat împreună cu articolul de pe Octavpelin'sWeblog

Actriţa americană Kirstie Alley, recompensată de două ori cu premiul Emmy, devenită faimoasă datorită rolului interpretat în serialul de succes „Cheers”, a încetat din viaţă luni, la vârsta de 71 de ani, după o scurtă luptă cu cancerul, transmite Reuters.

Decesul lui Kirstie Alley a fost confirmat pentru Reuters de către reprezentantul acesteia şi printr-o declaraţie a copiilor ei, postată pe contul oficial de Twitter al actriţei, în care se precizează că vedeta a murit la Centrul oncologic Moffitt din Florida. „Pentru toţi prietenii noştri, de pretutindeni… vă informăm cu tristeţe că mama noastră incredibilă, puternică şi iubitoare a murit după o luptă cu cancerul descoperit de curând”, au anunţat True şi Lillie Parker.

„A fost înconjurată de apropiaţi şi a luptat cu multă putere, lăsându-ne cu certitudinea nesfârşitei ei bucurii în faţa vieţii şi a oricăror aventuri care aveau să vină. Pe cât de emblematică a fost pe ecran, ea a fost o mamă şi o bunică şi mai uimitoare”, au adăugat ei.

Alley a devenit cunoscută datorită personajului Rebecca Howe interpretat în sitcom-ul NBC „Cheers”, în care a jucat din 1987 până în 1993, rol care i-a adus un premiu Emmy şi un Glob de Aur în 1991.

Kirstie Alley a jucat alături de John Travolta în comedia din 1989 „Look Who’s Talking” („Uite cine vorbeşte”) şi în cele două continuări ale acesteia.

„Kirstie a fost una dintre cele mai speciale relaţii pe care le-am avut vreodată”, a scris Travolta într-un mesaj postat pe Instagram, însoţit de o fotografie cu actriţa într-o rochie albă. „Te iubesc, Kirstie. Ştiu că ne vom revedea”, a adăugat actorul.

Ea a câştigat al doilea premiu Emmy în 1994 pentru rolul din filmul de televiziune „David’s Mother”.

Alley a interpretat personajul principal în sitcom-ul „Veronica’s Closet” din 1997 până în 2000, rol care i-a adus un Glob de Aur şi mai multe nominalizări la premiile Emmy.

Mai târziu a concurat la emisiunile de televiziune „Dancing with the Stars” şi „The Masked Singer”.

Cotidianul RO

Despre ZTB.ro

ZTB.ro este un agregator românesc de bloguri care colectează și afișează articole din diverse domenii, oferind vizibilitate bloggerilor și o platformă centralizată pentru cititori. Articolele sunt preluate prin feed-uri RSS/Atom și direcționează traficul către blogurile originale.

Articole recente