RUGĂCIUNE
de când aşteaptă ţara asta crai?
de când s-au năruit şi nai – şi rai?
durerea-aici îi fără de-alinare
…că tot aştepţi – mai arde-o lumânare…
se va ivi – iarăşi – pe munţi – o floare?
fi-va în Neam un mugur de scăpare?
de când rugăm - uitat-am rugăciunea
iar în grădini rânjeşte spurcăciunea
o – Doamne Hriste – nu uita un Neam
ce-a fost el drept – dar uşuratic cam…
iertare dă-i – fă-l iarăşi strajă Ţie
întemeiază – iar – aici – Împărăţie…
…strămoşii vin la rugăciune – toţi – cu Neam:
ocean de lumânări s-aprind – la rai – în geam…!
***

DORINŢĂ DE DIMINEAŢĂ
pompându-şi ritmul cântului sălbatic
păsările din copac nu ostenesc:
e-atât de dimineaţă-n cer acvatic
iar eu învăţ să nu mă plictisesc
aş scrie-n stihuri mii de evanghelii
dacă oratoria lor ar fi pe rând:
dar păsările cântă întru arhanghèlii
iar nu pentru-un pârlit de “unde-când”
păcat că soarele va răsări
iar simfonia s-a zburătăci:
aş vrea o purure mahmură dimineaţă
nu-nceapă raza-a fire precupeaţă…
…prea i-am lăsat tiranică putere Lui
însfioşând umil lăuta stihului…
***
Adrian Botez