Oamenii au prea puține rețineri înnăscute care să-i împiedice să folosească armele lor artificiale unii împotriva celorlalți. Armele de foc și bombele, deoarece permit uciderea la mare distanță, par să-l elibereze pe utilizator de orice răspundere. În Human Aggression, Anthony Storr remarcă:

Faptul că, în majoritatea lor, piloții de bombardament nu sunt nici mai buni, nici mai răi decât alți oameni este evident. Dacă le-ai da o canistră cu benzină, cerându-le să o toarne peste un copil de trei ani și apoi să-i dea foc, cei mai mulți dintre ei ar refuza probabil să execute ordinul. Și totuși, un om cumsecade, zburând într-un avion la câteva sute de picioare deasupra unui sat, va arunca fără urmă de remușcare explozive puternice și napalm, provocând dureri și răni îngrozitoare bărbaților, femeilor și copiilor. Distanța dintre el și cei pe care-i bombardează le transforma pe victime în niște ținte impersonale, ce își pierd calitatea de ființe omenești aidoma lui, cu care să se poată identifica.

sursa: Marshall McLuhan, Galaxia Gutenberg: scrieri esențiale; antologie și cuvânt înainte: Eric McLuhan și Frank Zingrone; trad.: Mihai Moroiu, Ed. a 3-a, București, Nemira Publishing House, 2015