Al doilea război mondial si românii timoceni

  • Postat în Fapt divers
  • la 03-10-2017 07:59
  • 555 vizualizări
Al doilea război mondial si românii timoceni
Imaginea este preluată automat împreună cu articolul de pe Octavpelin'sWeblog

CER SI PAMANT ROMANESC


Unul dintre punctele aflate în fruntea listei “problemelor de rezolvat” ale diplomaţiei româneşti în timpul celei de-a doua conflagraţii mondiale a fost situaţia românilor din Peninsula Balcanică, fie ei pe teritoriul Bulgariei, Macedoniei sau Iugoslaviei.

Problema românilor timoceni a fost reliefată în numeroase lucrări de specialitate, studii, articole, sinteze, cele mai multe dintre ele realizate având ca punct de plecare documente de arhivă.

Documentele aflate în fondurile de arhivă deţinute de Ministerul Afacerilor Externe, respectiv la fondurile România, Germania sau Dosare Speciale, dar mai ales cele aflate în fondul Conferinţa de Pace de la Paris, dau posibilitarea recreării unei imagini de ansamblu asupra problemelor etnice, economice, sociale sau militare ale românilor trăitori peste graniţele României, cu privire specială asupra celor aflaţi în statele vecine, din Peninsula Balcanică.

În studiul intitulat „Românii de peste hotare” se realizează o estimare numerică a românilor trăitori în Peninsula Balcanică, cu specială privire…

Vezi articol original 2.594 de cuvinte mai mult


Din categoria:Politica

Despre ZTB.ro

ZTB.ro este un agregator românesc de bloguri care colectează și afișează articole din diverse domenii, oferind vizibilitate bloggerilor și o platformă centralizată pentru cititori. Articolele sunt preluate prin feed-uri RSS/Atom și direcționează traficul către blogurile originale.

Articole recente