Au trecut şapte ani… Mai precis 2,557 de zile, 61,368 de ore, 3,682,080 de minute, 220,924,800 de secunde de când inima lui Cătălin a încetat să mai bată.Deşi unii oameni din viaţa lui au trecut peste acest cumplit moment, considerând că odata ce el s-a dus, totul s-a sfârşit, eu continui să cred ca nu s-a terminat decât un capitol din viaţa lui. Materia nu se pierde, energia lui zburda liberă printre noi şi poate încă ne mai influenţează umila noastră existenţă.Pentru mine a fost un mentor încă din momentul întalnirii noastre aparent întamplatoare.Viaţa mea din acel moment s-a schimbat, a fost un moment de resuscitare, o trezire bruscă, o maturizare accelerată.Eram un tânar student idealist de 19 ani, destul de rebel pentru acele vremuri înca neemancipate, când, alaturi de el, cel care mi-a deschis ochii, începusem să cred că realitatea nu este cea care ni se prezintă, frumos ambalată...