ALICE FRANCIS deschide stagiunea BIG BAND-ului RADIO

Joi, 17 octombrie 2024 (de la 19.00), sunteți invitați la Sala Radio în pași de… SWING! BIG BAND-ul RADIO dirijat de SIMONA STRUNGARU își deschide noua stagiune pe scena bucureșteană cu un concert „electrizant”: The Magic of… Electro Swing. 

Invitată specială a serii este ALICE FRANCIS (Germania). Evenimentul inedit pentru scena muzicală din România îmbină sonoritățile clasice de big band cu electro-swing, influențe pop sau hip-hop și versatila voce a lui Alice Francis. În prezent, Alice Francis joacă rolul principal în spectacolul-omagiu dedicat celebrei Josephine Baker și intitulat „JOSEPHINE”, pe scena legendarei scene Wintergarten Varieté din Berlin. 

Povestea de viață a cântăreței este la fel de spectaculoasă precum cariera sa artistică. Născută la Timișoara, Alice Francis provine dintr-o familie în care mama era...